Acordul postum al unui tânăr decedat în Colectiv, pentru ca dosarul său medical să ajungă la părinți | „Îmi cer scuze că nu am avut prezența de spirit să vă întreb atunci, pe loc, dacă voi mai ieși viu de acolo”

by   loading... „Toate informațiile privind starea de sănătate a pacientului sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, în situația în care pacientul nu și-a dat consimțământul explicit cu privire […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

 

phpThumb_generated_thumbnailjpeg

loading...

„Toate informațiile privind starea de sănătate a pacientului sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia, în situația în care pacientul nu și-a dat consimțământul explicit cu privire la comunicarea acestor informații sau dacă legea o cere în mod expres.” Acesta este răspunsul pe care Spitalul „Bagdasar Arseni” din București l-a trimis ieri, 7 aprilie 2016, părinților lui Bogdan Istrate, un tânăr care a murit în urma incendiului Colectiv, informeaza activenews.ro.

Printr-o cerere depusă în data de 24 februarie 2016, părinții solicitaseră dosarul medical al fiului lor, decedat în acel spital ziua de 12 noiembrie 2015. Deși are un număr de ieșire din 24 martie 2016 (adică, s-ar fi respectat termenul legal pentru solicitările de informații), răspunsul a fost înmânat părinților de către juriștii spitalului abia ieri.

Răspunsul arată infinitul tupeu al autorităților care, pentru a-și ascunde vinovățiile, nu precupețesc niciun efort, exact ca în vremurile pe care le credeam demult apuse.

2. raspuns spital

Reacția în fața acestui gest incalificabil a venit chiar pe contul de socializare al tânărului decedat la numai 22 de ani:
„DA, domnule manager al Spitalului Bagdasar Arseni, vă dau acordul meu postum, pentru a elibera părinților mei dosarul meu medical!
Tot ceea ce am devenit, până a ajunge în spitalul condus de dumneavoastră, le datorez lor, părinților mei, sprijinului și dragostei cu care m-au crescut, educat și ocrotit, ca să devin un om asumat și responsabil în adevăratul sens al cuvântului, în orice împrejurare de viață!

Cum puteam să vă dau eu acordul altfel, când am ajuns, prin jocul sorții, în spitalul care urmă să mă ucidă cu bună știință, într-o stare în care numai la asta nu m-aș fi gândit atunci?
Îmi cer scuze că nu am avut prezența de spirit să vă întreb atunci, pe loc, dacă voi mai ieși viu de acolo sau, măcar, dacă voi mai avea vreo clipă de luciditate, ca să pot semna actul care să le dea acest drept.
Pentru că, vedeți dumneavoastră, eu nu am mai fost nici o clipă, cu adevărat conștient de mine și de ceea ce mi se întâmplă, iar în politicile spitalului nu intră și cererea acestui acord de principiu pacientului internat. Pentru că, nu-i așa, spitalul acționează că o mare fraternitate, supusă unui cod secret de procedură, ce nu ar dezvălui nimănui mizeria în care sunt tratați bolnavii.

Singurele acorduri cerute de spital sunt cele în care gravitatea cazului sau dificultatea intervenției pun în pericol viață pacientului, iar medicii vor să aibă o asigurare «în alb», așa, de principiu, că nereușită intervenției lor nu va fi interpretată ca malpraxis și sancționată că atare mai târziu.
De unde să știe niște părinții înnebuniți de groază pentru viață copilului lor, părinți care speră în fiecare secundă într-o îmbunătățire a stării lui și care refuză cu obstinație să cedeze lupta, că trebuie să aibă acordul meu pentru a primi dosarul medical, după ce eu nu voi mai fi?
Cum ar fi fost să mă întrebe: «Bogdan, știi, există riscul, foarte mare, că tu să mori aici. Ești de acord că după aceea să putem lua dosarul tău medical, să aprofundăm pe îndelete prin ce chinuri groaznice ai trecut?»
Da, mamă, da tată, sunt total de acord! Unde trebuie să semnez? Ups! Nu mai am mâini?… Ce ne facem?!

Voi, managerii de spitale care invocați o lege greșită pentru a nu ne da aceste dosare, vă dați seama de absurdul situației? Vă protejați cu o lege strâmbă, care trebuie urgent schimbată, dacă chiar există…
Cum să nu fie posibil pentru un părinte, care a dat tot ce a putut mai bun copilului său, să vadă ce tratament, îngrijire și proceduri medicale i-a administrat spitalul, în vederea prezervării vieții sale și restabilirii stării lui de sănătate?

Secretul actului medical nu poate fi atât de secret, încât nici măcar părinții săi să nu poată află ce s-a întâmplat cu adevărat cu copilul lor, având în vedere deznodământul tragic și evenimentul catastrofic care m-a răpus și care i-a lovit și pe ei din senin. E inuman, pur și simplu să lași atâtea întrebări fără răspuns, atâtea frământări în mintea unor părinți îndurerați pentru tot restul vieții lor… În fond, ei sunt primii susținători morali ai pacientului și singurii care pot sprijini și ajută actul medical în sine, prin dragostea, speranța și încrederea pe care le insuflă pacientului dumneavoastră.

Încredere în medici, în tot personalul medical, în voi, ca manageri, că veți face tot ce va stă în putință și veți asigura toate condițiile necesare asigurării unui tratament adecvat, a condițiilor de igienă și asepsie, obligatorii în cazul marilor Arși.
Și totuși, cam așa, în mare secret s-au întâmplat însă lucrurile, pe tot parcursul acestui travaliu medical. Puse cap la cap, toate discuțiile avute cu medicii timp de 13 zile nu au depășit cu mult o oră, poate chiar mai puțin…
Și în condițiile astea, vă mirați că vor să afle cum am murit?!? Cum ne-am infectat cu bacterii și mai ales când anume?

Vă este Frică sau Rușine de faptul că vor realiza momentele în care i-ați mințit că faceți tot ce este omenește posibil să ne salvați, deși Știați că odată infectați, nu mai avem nici o scăpare, dată fiind întinderea arsurilor? Cum ați avut cruzimea și nerușinarea să vă asumați aceste morți, cu bună știință? Sunteți Dumnezei? Dacă nu, atunci ce fel de oameni sunteți? Total abrutizați? Eram niște tineri sănătoși, plini de viață și de visuri îndrăznețe, care începeau să se contureze deja, prin muncă noastră!
Acum vă este frică de faptul că veți fi făcuți răspunzători de complicitate la crimă, stimați manageri? De ce nu ați vorbit public atunci, despre năpasta bacteriilor care ne ucideau în timp ce voi dădeați zilnic interviuri presei, privind starea noastră? Adică, Știați și mințeați în continuare. Și ar fi fost atât de simplu să scăpați doar o vorbă, atunci când vă asaltau televiziunile… O vorbă care ar fi salvat multe vieți… fără că voi să vă pierdeți scaunul atât de drag. Ați fi devenit eroi, dar v-ați complăcut în lașitatea sistemului…

De ce nu ați spus că nu aveți condiții salubre pentru tratarea marilor Arși, că aveți bacterii ucigașe, încă de a două zi? Nu am fi apucat să ne infectăm, dacă eram duși în străinătate la timp! De ce nu ați făcut voi presiuni pentru asta, în loc să vă opuneți, urmând niște ordine iresponsabile, ale unor personaje atât de efemere în funcțiile cu care se îmbătau la televizor?
Voi chiar puteți să puneți liniștiți capul pe pernă noaptea, numărând în gând viețile pe care le-ați curmat cu lașitatea voastră partinică? Pentru un amărât de scaun? Ce fel de medici sunteți voi managerii de spitale, ce fel de oameni fără suflet?
Voi nu aveți copii, nu aveți nimic sfânt în voi? Dacă cineva vă ucide copilul, în timp ce vă privește în ochi și vă spune că totul e bine, rămâneți așa… pasivi și nu vreți să știți cum a făcut-o, cum de i-a reușit așa o grozăvie, fără că voi să aveți nici cea mai vagă bănuiala despre ceea ce se petrece?
Ați înghiți-o pe asta cu secretul și nu v-ați mai pune întrebări? Ați sta așa, că boii, fără să înțelegeți nimic? Căci așa aveți pretenția de la părinții noștri neconsolați în durerea lor…

Nu, domnilor manageri de spitale care nu vreți voi să eliberați dosarele medicale, puterea voastră nu e discreționară! Nu aveți drept de viață și de moarte asupra cetățenilor țării care ajung în spitalele voastre, fără voia și fără consimțământul lor!
Părinții nu au putut face nimic pentru că noi să fim mutați la alte spitale! Asta nu era o opțiune! Nu ați găsit cu cale să informați măcar părinții de pericolul ascuns și să le dați posibilitatea să se descurce pe cont propriu. Dar atunci, a doua zi, nu după o săptămână! Poate azi eram în viață! Pentru că părinții mei puneau preț pe viață mea, mai presus de orice altceva! Și nimic nu ar fi fost imposibil pentru ei, dacă ar fi aflat la timp ce grozăvie mi se pregătește…
Ne-ați «Arestat» pur și simplu în niște închisori mortale, numite spitale cu indulgență voastră criminală! Atunci am fost condamnați la moarte, de voi cei care se presupunea că ne salvați! La moarte sigură!
Unii au avut norocul să poată evada totuși la timp din închisorile pe care le păstoriți, datorită determinării unor echipe medicale străine, care vouă vă stăteau zilnic fix în gât, dar pe care nu le puteați scoate pe ușa afară, fără să vă compromiteți reputația, nu-i așa? Ați pus pumnul în gură medicilor care își făceau datoria cu o abnegație cum nu mi-a mai fost dat să văd vreodată, știind și ei, totuși, care va fi sfârșitul…
Și așa chiar, soarta a vrut că unii răniți să trăiască, să meargă în străinătate, că să vă poată acuza, prin acte medicale făcute cu simt de răspundere, de medici responsabili, dedicați cu adevărat profesiei lor. Iar voi ați rămas aceiași slujbașii mărunți în interesele murdare ale sistemului necrozat de sărăcie, corupție și lăcomie, care face totul în detrimentul pacientului și în avantajul celor care pot suge banii sistemului vostru ticăloșit.

Pentru că toate acestea trebuie să înceteze, vă spun încă o dată că trebuie să scoateți la lumină dosarele corupției voastre, fără frică, căci ce era mai rău s-a întâmplat deja! Noi, tinerii și victimele voastre, nu mai putem construi nimic pentru țara asta, însă părinții noștri o pot face și vor să o facă în numele nostru, al surorilor și fraților noștri, al prietenilor și rudelor noastre, dar și ale voastre, care oricând pot nimeri prin spitalele patriei! Aaa, nu??? Nu aveți curaj să-i tratați aici? De ce, doar avem de toate… nu așa le spuneați părinților noștri?!
Și eu cred că nu ați vrea să fie tratați așa cum am fost noi, cu cocktailuri de bacterii ucigașe! Tăvălugul a pornit însă, și nu mai poate fi oprit! Cât veți mai putea rezistă în frică?

Fiți oameni, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas și lăsați că lucrurile să fie aduse pe un făgaș normal, pentru cetățenii unei țări ce se pretinde și se vrea a fi civilizată.
Pentru că 64 de oameni au murit datorită nepăsării crase a semenilor lor… Toți 64 veghem, ca să vedem schimbarea care nu va mai lua vieți, ci le va ocroti și proteja împotriva oricărui impostor politic, cu aere de mare salvator și binefăcător al națiunii române.

Aveți mai jos și dovadă mea că pacienții din Bagdasar au fost infectați cu bacterii, iar unii dintre ei (eu, cu siguranță!), chiar au murit din asta. Certificatul medical constatator al decesului…

3. certificat deces

Ironic, nu-i așa? Dovadă atestă că în Spitalul Bagdasar Arseni s-au produs infecții nosocomiale, în ciuda faptului că susține, prin rapoartele oficiale, că nu a avut nici un pacient infectat… Zero! Din 23… (deși, îmi aduc aminte clar, că mereu când întrebăm câți pacienți sunt internați, răspunsul era 24! Și cu toate că în lista distribuită de spital în noaptea tragediei, figurau 25 de nume!). Așa inadvertențe când e vorba de oameni…? Încep să îmi pun și alte întrebări…
Dar, în final, «fiecare pasăre pe limba ei piere», ca să zic așa!

Semnez pentru conformitate,
Bogdan Claudiu Istrate.
Și cu voia voastră, ‪#‎Colectiv54‬”

– See more at: 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Stiri Extreme

Stiri Extreme: Capitalism, Ceausescu, Conspiratii, Design, Diverse, Eminescu, Istorie, Masonerie, Pamflet, Politica, Sanatate, Simboluri si Spiritualitate.

Contact: office@stiri-extreme.ro