Regimul totalitar al Protocoalelor

Masonerie Monarhie
Distribuie!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Toate revoluţiile sunt revoluţii teologice: criza generală în care se zbate lumea în acest moment se rezumă la o frază: răzbunarea Talmudului asupra Evangheliei“. (Pierre Joseph Proudhon)

loading...

Istoria creştinismului ortodox universal adică cel Hristico-apostolic, nu cel papal circumscris doar lui Petru, papei şi influenţei iudaice covârşitoare, oglindeşte lumea de la un capăt la altul într-un prezent continuu, doar în comuniune cu Hristos. Hristos este Răsăritul Răsăritului şi Apoteoza Apusului. Deci, Împăratul cosmosului. Dar, Hristos a fost detronat de Apus, cum s-a întâmplat mai târziu cu Împăratul Constantin cel Mare, şi înlocuit cu papa, cu papismul după modelul rabinismului. Prin urmare Răsăritul şi-a pus temelia pe Transcendenţă, iar Apusul pe naturalism. „Hristos este un Om al Răsăritului în cea mai înaltă măsură, şi un Om al Apusului de cel mai înalt rang. El este un răsăritean mai presus de Răsărit şi un apusean mai presus de Apus. Întreg pământul este al Său şi toate marginile sale…” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Mai presus de Răsărit şi Apus, trad. din lb. sârbă de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sofia, Bucureşti-2008, p. 10).


În cadrul istoriei universale istoria Creştinismului ortodox are un rol aparte: de ecumenicitate socială şi de spiritualitate mistică în care i se reflectă chipul profund şi luminos, preocupat de împlinirea spirituală a omului recreat prin Jertfa lui Hristos. Tot în cadrul Creştinismului ortodox universal, ortodoxia dacoromână se reflectă în mod cu totul special, cel prin care ortodoxul dacoromân, naţionalistul creştin plămădit întru personalitatea lui Iisus se rezideşte lăuntric împlinindu-se şi definindu-se spiritual. Dacoromânul ortodox naţionalist pătrunde toate acţiunile şi încercările ivite şi abătute asupra sa cu preponderenţa luptătorului zelos, nu numai pentru a se achita virtuos, merituos, ci şi pentru a-şi proiecta lumea în viziunea sa lăuntrică. Naţionalistul creştin dacoromân adoptă nu doar o poziţie verticală, nu doar o ţinută de erou, ci şi o conştiinţă mistică ceea ce îl defineşte ca un aristocrat al demnităţii, ca erou-martir, ca mărturisitor al suferinţei şi al iubirii, dar şi jertfitor al Crucii şi al Învierii. Această luptă care îmbracă veşmântul eroic o aprinde cu zel mistic de rezistenţă religioasă, nu numai pentru a se împlini sufleteşte, ci şi pentru a crea acea comuniune frăţească, camaraderească cu ceillalţi confraţi-comuniunea Hristică. Paleta rezistenţei sale religioase este destul de bogată, destul de variată: rezistenţă fizică, rezistenţă morală, rezistenţă intelectuală, rezistenţă culturală, rezistenţă concentraţionistă, rezistenţă în marea închisoare a Republicii Penitenciare.

Laboratorul ideologic care a preparat „metoda Makarenko”, după indicaţiile aleşilor spirituali ai Protocoalelor au substituit Lumina Hristică cu cel mai întunecat şi autentic ev totalitar-regimul comunist. Desconsiderând creştinismul ortodox, puterea dumnezeiască a suferinţei şi a jertfei, regimul ateu a încercat să suprime ordinea cosmică a istoriei, ordinea morală a omului, ordinea firească a vieţii, ordinea socială a comunităţii.


Privilegiaţii lumii-Iluminaţii călăuziţi de rabinii lor talmudişti au suprimat Omul creştin renăscut hristic, Omul nou naţionalist-creştin educat mistic, cu „omul nou”, reeducat, robotizat pentru a fi înrolat în Regimentul politic sau în Legiunea ocultă, dispreţuind astfel orice persoană capabilă de instituirea ordinei, a ecumenismului social, a spiritului liturgic, a armoniei culturii, a comuniunii harice. Înlocuind Creştinismul Apostolic Ortodox al Evangheliei Iubirii, cel al dreptei credinţe, cu comunismul religiei atee, ideologii sionişti au declanşat prigoana împotriva rezistenţei religioase mai întâi printr-o reinterpretare a Creştinismului lui Hristos, apelând la răstălmăciri ideologice, pentru a-şi întări religia lor marxistă dezbrăcându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos de haina dumnezeirii Sale şi îmbrăcându-L în purpura primului comunist, iar ulterior înfăşurându-L în giulgiul papistaş. O dată cu declanşarea prigoanei atee s-a trecut la asediul marilor persecuţii iudaice, neluând în calcul participarea lui Dumnezeu în cadrul Rezistenţei Religioase. Astfel, creştinii au devenit naţionalişti, naţionaliştii au urcat în eroi, eroii au covârşit în martiri, iar ţărâna sacră purificată prin sânge s-a întrupat în cuvioşi şi sfinţi. Aşadar, naţionaliştii creştini ortodocşi au parcurs drumul eroic al rezistenţei spre calea mistică a mântuirii întru Dumnezeu-Omul-Hristos, dincolo de prigoana-persecuţie ideologică a religiei omului fără Dumnezeu, „care a fost ateismul comunist.” (Bertrand Vergely, Le silence de Dieu face aux malheurs du monde, Ed. Presses de la Renaissance, Paris-2006, p. 97)

Capitolul XXII: „Noi avem în mâini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre, în ce cantitate ne va plăcea. Mai trebuie oare să dovedim că stăpânirea noastră e predestinată de Dumnezeu? Oare nu vom dovedi prin asemenea bogăţie că tot răul pe care am fost siliţi să-l facem în cursul atâtor veacuri, a contribuit în sfârşit la adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?”. Aurul lumii nu este metalul preţios atât de mult pripăşit prin voia lui Dumnezeu în toată Vatra Dacoromână din care de milenii l-au furat şi l-au cărat şi-l mai fură şi-l mai cară toţi vrăjmaşii noştri, de ieri, de azi, de mâine, de poimâine dacă mai rămâne… Aurul lumii nu este zăcământul atât de râvnit, atât de des căutat, atât de mistuitor, atât de ispititor, atât de declanşator de lupte şi de războaie, atât de prigonitor deci, ci Hristosul Este-Aurul lumii, Aurul Luminii, Aurul Vieţii, Aurul Învierii, Aurul Mântuirii, Aurul Eroilor şi Martirilor, Aurul Mărturisitorilor şi Sfinţilor, Aurul tuturor celor care Îl preţuiesc, care Îl cinstesc, care Îl adoră ca Dumnezeu şi Om.

Iudaismul a păşit încet, sigur şi milenar spre marele mister al viitorului sionist. Tot răul milenar produs asupra lumii creştine l-a filtrat în binele propriu de cuceritor, astfel că aureola puterii iudaice s-a convertit în adorarea mistică sionistă. În acest scop crucea iudeilor a rămas Şarpele de Aramă al lui Moise, al Talmudului. Profeţii lor, nu sunt proorocii creştinilor, cum foarte eronat s-a crezut şi se mai crede, dar sigur sunt precursorii rabinilor talmudişti, astfel că Biblia lor este o interpretare exclusivă, ultranaţionalistă a voinţei lor, a fariseilor şi saducheilor atribuită poruncitor lui Yahveh-zeul creat pentru a-şi legitima supremaţia asupra lumii.

În tâlcuirea Deutoronomului iudaic al lui Moise, găsim de fapt tălmăcirea talmudului rabinic de mai târziu, care se reflectă fidel în doctrina Protocoalelor, a Directivelor şi a mişcării ecumenice sioniste, pregătitoare a mondialismului evreiesc: „Nu vei trata nici un fel de alianţă cu popoarele din ţara în care vei intra. Nu te teme că celelalte naţiuni sunt mai numeroase ca tine, căci cel Etern, Dumnezeul tău, este şi puternic şi teribil şi le va spulbera dinaintea ta,-nu dintr-o dată, dar puţin câte puţin, până vor fi exterminate. Tu vei distruge toate popoarele pe care Dumnezeul tău cel Etern ţi le va da în mână. Cel Etern îţi va da în mâna ta pe Regii lor, de care nu se va mai vorbi pe pământ.” (Deutor., cartea a VII-a; Alexandru Iarca, „Destinul şi istoria evreiască”, 1922, p. 43).

„Talmudul” ni-l defineşte exact marele nostru savant Bogdan P. Haşdeu: „Talmudul se poate numi tot ce au lucrat până acum rabinii, în curs de optsprezece secole şi tot ce vor mai lucra de acum înainte în secolii nesfârşiţi.” (Cf. „Talmudul”, conferinţă ţinută în 1866 de B.P. Haşdeu, publicată la Biblioteca Universală, în 1916, p. 14). Faţă de multele lucrări, de vechimea lor şi de autoritatea investigării, documentele cercetate şi cunoscute mai cu seamă cele elaborate de cercetătorii evrei care au consimţit să le pună în lumina Adevărului absolut se cuvin fireştile întrebări esenţiale: – Când au greşit creştinii-apostolici? Atunci, când ierarhia lor creştină, adică în faza primară i-a trădat încuscrindu-se cu iudeii rabinici, cu iudaismul deci, cu francmasoneria, cu sionismul mondialist. Ambele entităţi iudaice şi creştine s-au înrolat sub flamura literei „T”: Tav care, în ebraică înseamnă devenire, asemănare şi Teos, simbolul lui Dumnezeu în greacă. Litera „T” mai semnifică pe de o parte Tora, Talmudul, Şarpele de aramă, învăţătura şi drumul sionismului spre Republica universală a iudeilor-sionişti, iar pe de alta Crucea biruitoare a creştinismului întru Înviere. Şarpele de aramă-Şarpele simbolic reprezintă poporul „ales”, predestinat să conducă cândva toate popoarele lumii.

Creştinii au greşit din start mizând pe Toleranţa impusă de iudei, în timp ce aceştia foarte prevăzători au aruncat zarurile pe Talmud. Astfel, Ierarhia creştină în loc să urmeze Calea lui Hristos, purtând Crucea eliberării, a învierii, a luat drumul lui Moise, alături de Şarpele de aramă, adică drumul Talmudului, veninul ucigător spre pierzarea creştinilor. Este adevărat, totuşi, că poporul drept măritor creştin al Daciei Mari prin credinţă, prin răbdare, prin luptă, prin curaj, prin nădejde, prin suferinţă, prin jertfă, prin demnitate, prin omenie, prin dăruire, prin iubire alături de conducătorii voievodali şi vlădicii lor de sânge au urmat Calea-Adevărul-Viaţa întru Hristos.

– Cât de mult au greşit creştinii ortodocşi? Atât de mult că, prigonitorii lor fariseii i-au învins cu uşurinţă, folosindu-se evident de aportul nesperat de mare pe care li l-au adus fidelii creştinii spre sinuciderea lor. Primele veacuri ale creştinismului au trecut prin iezerul de foc ale persecuţiilor romane aţâţate de iudei. De fapt persecuţiile împotriva creştinilor ortodocşi n-au încetat niciodată, însă în funcţie de tăria şi vigilenţa creştinilor, a conducătorilor lor politici şi spirituali, ele au fost când mai slabe, când mai aprige, dar continue.

Secolul al XX-lea, prin „palmaresul” celor două războaie mondiale, provocate de Oculta iudeo-sionistă, s-a remarcat şi prin cele mai mari atrocităţii ale persecuţiilor. Persecutorii diabolici s-au trezit la un moment dat copleşiţi de spiritul persecutaţilor. Persecutorii atei-indivizii fără Dumnezeu au devenit însă la rândul lor în diabolica prigoană anticreştină, hărţuiţi de Oamenii lui Dumnezeu, prin rezistenţa lor fizică, morală, psihică, intelectuală, spirituală, religioasă, adică prin credinţă, răbdare, umor, mărturisire, iertare, jertfă, iubire. Fiecărui mod de rezistenţă i s-a aplicat acelaşi sistem de tortură, dar peste măsură: rezistenţei fizice, tortura fizică, rezistenţei morale, tortura morală şi aşa mai departe, astfel că la rându-le ideologii, anchetatorii, torţionarii păreau ei înşişi hărţuiţi de rezistenţa victimelor: „Fiindcă se instalaseră la conducerea poporului român în mod ilegitim, prin minciună, fraudă, teroare şi crimă, comuniştii, majoritatea străini de neamul nostru, se simţeau hărţuiţi din toate părţile.” (Daniel Mazilu în Prefaţa la Ernest Bernea, Criza Lumii Moderne. Ed. Predania, Bucureşti-2011, p. 9).

Directiva nr. 22: „Avem în mâinile noastre cea mai mare putere din zilele noastre, adică aurul. Putem să luăm în două zile orice cantitate de aur dorim din seifurile noastre. Mai este oare nevoie să demonstrăm şi altfel că Dumnezeu ne-a hărăzit stăpânirea lumii? Oare nu am dovedit-o cu această bogăţie? Răul pe care am fost forţaţi să-l facem timp de atâtea secole nu ne-a slujit oare până la urmă pentru adevăratul nostru bine şi pentru a pune totul în bună rânduială?”.

Capitolul XXIII: „Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii şi a tăriei. Domnitorul care va lua locul guvernelor de astăzi, care îşi târăsc viaţa în mijlocul societăţilor demoralizate de către noi, care au tăgăduit chiar puterea lui Dumnezeu, şi în sânul cărora se ridică din toate părţile focul anarhiei, acest domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare…Acest ales al lui Dumnezeu e numit de sus, pentru a sfîrâma puterile nesăbuite, mişcate de instincte iar nu de raţiune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvârşesc tot felul de violenţe, sub pretextul libertăţii şi al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate pentru a ridica pe aceste dărâmături tronul Regelui lui Israel; dar rolul lor va fi încheiat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru”.

Având de partea ta toată puterea materială jecmănită de la ceilalţi care au intrat în vârtejul hrăpăreţ al avarilor, o poţi numi oare stăpânire predestinată? Tot răul secular, milenar făcut tuturor, oare n-a plămădit binele răufăcătorilor? Toată dezordinea care a zdrobit ordinea veche şi care continuă prin violenţe şi mai acerbe şi mai totalitare, oare nu contribuie la stabilirea Noii Ordine? Asta nu înseamnă oare că în cele din urmă răufăcătorii lumii au ajuns binefăcători? Lumea creştină chinuită de metafizica spiritului, se va elibera ea oare de sub tutela progresului dialectic-materialist? Comunitatea cu vatra ei de foc-comuniunea, nu trebuie să devină vasală „EU-lui”?

Puterea iudeilor, a celor „aleşi”, va fi mare fiindcă având sprijin masonic din toate părţile: din stânga, din centru, din dreapta, mai ales de la creştini şi se va concentra într-o singură mână de fier. Sub un singur sceptru. Cu o singură cauză. Sub un singur destin-imperial, nu cu utopii, nu cu promisiuni electorale, nu cu baliverne-doctrinare, nu cu partide peste partide, nu cu putere peste opoziţie, nu cu demagogi peste demagogi, nu cu corupţi peste corupţi. Puterea lor va întroniza Ordinea lor. Unitatea perfectă de gândire: de idei, de doctrine, de protocoale, de directive, de vederi, de simţire, de mister, de răbdare şi de acţiune este de fapt marea lor forţă genetică milenară ce şi-a tras şi îşi trage seva din Talmudul Vechiul Testament. Animalul de povară trage carul mânat cu blândeţe. Dobitocul se mişcă doar atunci când simte biciul pe spate al unei mâini care nu glumeşte şi nu renunţă a-l plesni.

Directiva nr. 23: „Ar trebui să vadă în ea (în persoana Regelui nostru) personificarea puterii şi a durităţii. Acest monarh va lua locul guvernelor existente azi, care conduc societăţi deznădăjduite datorită nouă evreilor care am tăgăduit până şi puterea lui Dumnezeu şi în sânul căreia se înalţă peste tot focul anarhiei. Acest « ales al lui Dumnezeu » a fost chemat pe tron pentru a sfărâma forţele mânate de instinct şi nu de logică, de bestialitate şi nu de umanism; aceste forţe triumfă, jefuiesc şi se dedau la tot felul de constrângeri sub pretextul slujirii libertăţii şi adevărului. Ele au distrus orice fel de societate, pentru a ridica pe ruinele ei tronul Regelui lui Israel”.

Capitolul XXIV: „Planurile de acţiune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta numele de prim-sfetnici ai tronului. Singur regele şi cei trei iniţiatori ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana regelui, stăpân pe sine însuşi şi pe omenire, mulţumită unei voinţe neclintite, toţi vor crede că văd destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va şti ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, şi de aceea nimeni nu va îndrăzni să se pună de-a curmezişul drumului necunoscut”. (Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Fragmente din Textul integral tradus de Ioan Moţa, după Roger Lambelin. Ed. Alma-Oradea-1997). Toate acţiunile întreprinzătoare ale sioniştilor stabilesc cele mai elaborate planuri ce emit mijloacele specifice asigurării sceptrului puterii dinastice a regelui lor. Cunoscând directivele care îndrumă universal evoluţia lumii, iudeii au aflat procesul de gândire al omenirii, direcţionându-l continuu în scopul preconizat de ei.

„Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. De aceea nu va găsi nici un guvern ajutor nicăieri; fiecare va socoti că o înţelegere împotriva noastră e dăunătoare propriilor sale interese. Noi suntem atotputernici, de noi trebuie să se ţină socoteală. Puterile nu pot încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm îndată parte la ea. « Per me reges regnant » (prin mine domnesc regii). Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care e în mâinile noastre şi acest motor e aurul”. (Protocoalele Înţelepţilor Sionului, Capitolul V, trad. în lb. franceză de Roger Lambelin, Le regne d’Israel chez les Anglo-Saxons, ed. Bernard Grasset, Paris).

Taina cea mare a lor, rămâne marea lor Taină. Aici şi acolo, atunci şi acum se prelucrează arta conducerii prin misterele iniţierii. În aceste mistere ale Tainei, iluminaţii şi viitorii iniţiaţi cercetează guvernarea politică seculară, experienţele acelor veacuri de înfruntări-confruntări, toate analizele şi observaţiile, aduse codurilor de legi politico-economice, toate referinţele emise asupra ştiinţelor sociale, natura şi spiritul acelor legi, corectarea, perfectarea şi aplicarea extraordinară a acelor legi-doctrine-principii-protocoale, care trebuie să le dea autoritatea supremă asupra tuturor statelor şi popoarelor lumii. Cernerea candidaţilor la conducere, la guvernare va fi deosebit de riguroasă. Atestatele le vor obţine de la rabinii care-i pregătesc, doar acei iniţiaţi siguri, hotărâţi, neînduplecaţi, înfocaţi, orgolioşi şi cruzi. Alesul, viitorul lor rege trebuie să posede o inteligenţă extraordinară, o corectitudine exemplară specifică planului ocult, încredinţat spre guvernarea mondială.

Directiva nr. 24: „Planurile de acţiune urgente, imediate ale regelui, din raţiuni de păstrarea unui secret absolut, vor rămâne necunoscute chiar acelora care vor avea titlu de « consilieri ai Regelui ». Doar regele şi cei trei secretari ai săi vor cunoaşte viitorul. În persoana Regelui stăpân pe sine şi, pe omenire, datorită voinţei sale de neclintit, toţi vor vedea încarnarea fatalităţii, cu drumurile ei necunoscute. Nimeni nu va şti ce urmăreşte Regele. Din ordinul său şi din această cauză nimeni nu va avea curajul să se pună de-a curmezişul unui drum necunoscut”. (Traian Romanescu, Marea Conspiraţie Evreiască.Ed. Logos,1997, p. 23-68)

Talmudul iudaic va învinge oare Crucea Evangheliei creştin ortodoxe? În prima fază a declanşării de către iudeii-sionişti a Apocalipsei, da! Antihristul proorocit de Sf. Ap. Ev. Ioan va avea o domnie scurtă, dar de infern. Apoi, Hristos prin Crucea Sa şi sângele curat al ultimelor jertfe creştine vor umple Potirul cuminecării restabilind de-apururi Biruinţa Învierii ortodocşilor mărturisitori. Până atunci cucerirea le aparţine sioniştilor, după cum afirmă un lider de-al lor: „Cucerirea noastră este de pe acum un fapt împlinit. Am explicat în: A nous la France! că nu voiam să scoatem francezii din Franţa, cum au spus-o cu îndrăzneală unii dintre ai noştri, exaltaţi de victorie (revoluţia francmasonică franceză). Noi nu vom suprima decât francezii rebeli dominaţiei noastre, adică un pumn de energumeni. Masa supusă şi muncitoare a indigenilor ne este necesară, cum erau necesari iloţii spartanilor în Laconia, precum induşii sunt necesari Englezilor în Hindustan. Înţelelegeţi ce vă aşteaptă, Domnilor indigeni!”. (Isak Blumchen, Le droit de la race superieure, Cracovia-1914, p. 4).

Ce soartă va avea poporul român de astăzi în ţara care nu mai este a lui, se ştie ! Rebelii vor avea soarta rebelilor! Din nefericire nu sunt prea mulţi, iar indigenii vor avea desigur soarta indigenilor,a turmei bezmetice fără Păstor căzută în prăpastie. Pare paradoxal, dar de la o vreme încoace, de vreo două secole, ierarhia bisericii ortodoxe române a contribuit enorm la dărâmarea propriului sens al creştinismului. Astăzi, clerul ortodox român a atins culmea decăderii dogmatice, culmea ereziei: un dement de popă Alexandru Coman, parohul bisericii Petreşti-Alba a făcut din Biserica lui Hristos un Templu masonic al idolilor, evident cu binecuvântarea ierarhului său francmasonic şi cu încuviinţarea celorlaţi vlădici la fel de iluminaţi, înghesuind deopotrivă poeţi creştini şi filosofi precreştini, mari voievozi şi mari francmasoni ai Ocultei mondiale: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov, toţi trei fiind mari iniţiaţi sionişti, ierarhi ortodocşi români, un ierarh al uniaţiei, cel mai mârşav act de trădare papal comis asupra poporului român din Ardeal la 1700 d.Hr., şi un pastor luteran, deocamdată. (Răsunetul.ro)

Popa, că preot nu poate fi numit, Alexandru Coman este călăuzit de un alt dement, tot ortodox, diaconul rus Andrei Kuraev, care a inventat un manual numit Bazele culturii ortodoxe, manual ce a uzurpat locul religiei din şcoală. Manualul cu pricina nu are nimic de-a face nici cu cultura şi nici cu ortodoxia, ci doar cu bazele masonice. „Masonii, după savantul culturii filosofice universale, naţionalistul creştin Mircea Eliade, posedă o « bizară schemă simplistă-adică semidoctă, pseudoraţională, lipsită de o reală pătrundere filosofică şi în acelaşi timp lipsită de intuiţia directă a faptelor, a realităţilor », rezolvînd totdeauna totul cu ea. Acest spirit, complet greşit al masoneriei, caracterizat ca fiind simplist, anti-istorie, grosolan, a avut un impact deosebit, răscolind întreaga mentalitate europeană, în clară contradicţie cu spiritul creştin, care admite că, prin faptul istoric al venirii Mîntuitorului pe pămînt, lumea s-a transformat”. (Mircea Eliade, „Vremea”, 10 septembrie 1936).

Dacă pereţii bisericii popii Coman mai are printre petele masonice şi câteva aure de sfinţi, Manualul lui Kuraev este curat murdar, adică şters de orice licărire divină. „După Kuraev, toate religiile sînt egale între ele şi fiecare este egală cu aşa-numita « etică laică », adică cu ateismul”. (Savatie Baştovoi, Biserica şi şcoala în politica Rusiei de la Lenin la Kuraev. Ed. Catisma, Bucureşti-2010, p. 34).

Etica, fie ea laică, mireană, metafizică, dialectică, formală deci, dacă este lipsită de miezul educaţiei creştine este pur şi simplu stearpă, dăunătoare, nimicitoare, după cum ne arată savantul nostru pedagog-filosof Ernest Bernea: „Dincolo de predarea unor cunoştiinţe necesare, educaţia trebuie să se ocupe cu deosebită atenţie de ceea ce numim: conştiinţă, atitudine, gust, caracter, stil de viaţă. Educaţia trebuie în primul rând să aibă în vedere omul viu şi omul întreg; aceasta înseamnă omul real, concret, nu omul idee sau cifră, mai înseamnă omul complex, nu unul parţial, redus; actul pedagogic trebuie purtat direct şi pe întreg cuprinsul condiţiei umane. În concluzie: nu educaţie dedicată exclusiv exerciţiului abstract al inteligenţii şi cu atât mai puţin al memoriei, ci o educaţie integrală a tuturor funcţiunilor sufleteşti, care să însemne promovarea tuturor virtuţiilor intelectuale şi morale.” (Ernest Bernea, Studii de Pedagogie. Editura Predania, Bucureşti)

Protocoale Sion 5

„« Never again » nu este o expresie care se potriveştedoar pentru protecţia evreilor de un nou holocaust. Ea s-ar potrivi la fel de bine tuturor situaţiilor în care popoarel sunt agresate, chiar în numele unei democraţii care există mai mult în teorie şi insuficient în practică”. (Corvin Lupu)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat dumnezeieşte pe noi fiii Săi creştini ortodocşi să avem dragoste întru Dumnezeu, întru noi înşine, întru aproapele-semenul nostru care face fapte bineplăcute Atotcreatorului şi apoi să iubim şi vrăjmaşul. Ştiind că acest lucru, cu vrăjmaşul ţine doar de puterea dumnezeiască, pe care o capătă doar Martirii şi Sfinţii, nouă celorlaţi nemuritori ne-a înlesnit putinţa prin a nu-l urâ, a nu-i urâ pe vrăjmaşi. Adică să ne rugăm pentru el, ei, ca întorcându-se la Adevăr, la Frumos, la Libertate, la Lumină, la Dragoste, la Cer, la Dumnezeu deci, să-L cunoască, să-L iubească, să se bucure întru El şi întru noi cei care i-am răbdat.

Această împreună lucrare de fapt se integrează sensului unui tratat autentic despre viaţa reală creştină în care se răsfrâng comunităţii, comuniunea tuturor criteriilor, factorilor, ideilor, răspunderilor şi condiţiilor vieţii creştine în arealul ei dacic ortodox. Sinergia acestor lucruri şi fenomene cereşti şi pământeşti dă putinţă Omului să scrie ori o Epistolă a Dragostei dumnezeeşti, ori un Mic tratat de iubire pământeană. Practic, se pun idee peste idee, rugă peste rugă, raţiune peste raţiune, iertare peste iertare, cruce peste cruce, bucurie peste bucurie, adevăr peste adevăr, libertate peste libertate, dreptate peste dreptate, iubire peste iubire, frumos peste frumos, împlinire peste împlinire, adică piatră pe piatră pentru a se înălţa edificiul Omului în datul divin al firescului său de purtător al Icoanei Atotcreatorului.

Numai aşa se reface Omul întru Chipul Creatorului Hristos, pornind cu paşi siguri alături de celălalt pe drumul Asemănării. Altfel nu se poate!
Nu poate să pună unul ideea şi celălalt s-o ardă!
Nu poate să pună unul rugăciunea şi celălalt blestemul!
Nu poate să pună unul raţiunea şi celălalt demenţa!
Nu poate să pună unul iertarea şi celălalt acuzarea!
Nu poate să pună unul Crucea şi celălalt Golgota!
Nu poate să pună unul bucuria şi celălalt necazul!
Nu poate să pună unul adevărul şi celălalt minciuna!
Nu poate să pună unul libertatea şi celălalt sclavia!
Nu poate să pună unul dreptatea şi celălalt înşelarea!
Nu poate să pună unul iubirea şi celălalt trădarea!
Nu poate să pună unul frumuseţea şi celălalt bestia!
Nu poate să pună unul viaţa şi celălalt moartea!

Puterea absolută a lui Dumnezeu este egală şi duală: Dragoste şi Adevăr. Celelalte însuşiri divine se circumscriu egal celor două autorităţi dumnezeeşti. Deci, să nu se mai creadă că doar creştinului ortodox îi este scris să ierte totul! Cine a scornit această neghiobie e un mişel, iar cine a acceptat-o e un laş. Sigur că poţi folosi în contextul binecuvântării lui Dumnezeu răul prefăcându-l în bine. Dar noi nu mulţumim vrăjmaşilor pentru acest fapt, pentru răul făcut, ci Lui şi numai lui Dumnezeu!

Taina Iertării creştine în practica liturgică a Ortodoxiei se aplică doar răului recunoscut, mărturisit de cel care l-a înfăptuit. Altfel nu se poate. Concilierea, comuniunea se face doar între persoanele prezente care consimt la îndreptare. Nu se cuvine ca victima să-şi ierte călăul în absenţa acestuia, fiindcă deşi se poate din partea jertfitorului creştin, vrăjmaşul nu are nici o portiţă de îndreptare. Vrăjmaşul nu se poate considera „binefăcătorul” victimei fiindcă aceasta a ajuns erou, martir ori muceniţă. Este vitală întâlnirea celor două persoane, cel bun şi cel rău pentru a se întregi ajutorului lui Dumnezeu. „Unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul Hristos. Comuniune în Trinitate. Faptul că Mişcarea Sionistă cu toate protocoalele ei, cu toate directivele ei, cu toţi profeţii ei atei şi cu toate sistemele lor totalitare au dat Cerului zeci de milioane de martiri şi sfinţi, ţine de puterea primă a lui Dumnezeu, Iubirea. Dar cu puterea cealaltă a Adevărului cum rămâne? Cine o scrie? Cine o subscrie? Cine o transcrie? Cine o prescrie?

Dumnezeu prin Adevăr acordă Iubirea, dar numai prin Iubire ne acordă Adevărul! Faptul că zecile de milioane de creştini puşi de atei în situaţia lepădării de Hristos au ales Crucea, nu înseamnă că le-aţi facilitat Învierea! Mântuirea!

Dacă pe pământ Răul iudeilor sionişti se prescrie imediat, în cer niciodată!

Capitolul XIX: „…Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică…Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc.Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre”.

Dacă nu se îngăduie un lucru se încurajează altul. Dacă nu se îngăduie îmbunătăţirea stării poporului se încurajează obrăznicia demagogică a politicului. Dacă nu se îngăduie răzvrătiri se încurajează nemulţumirile. Dacă nu se îngăduie prosperitatea unui popor se încurajează corupţia. Dacă nu se îngăduie îndreptarea firească a lucrurilor se încurajează strîmbătăţile dăunătoare. Dacă nu se îngăduie Tradiţia în conştiinţa creştină se încurajează liberul arbitru: liberalismul, progresismul, radicalismul, socialismul, comunismul, democraţia, anarhia în sânul ortodoxiei, iar dincolo în sfera fariseică conservatorismul cel mai riguros. Nu se poate ecraniza scena Intrării împărăteşti în Ierusalim a lui Iisus, prin poporul creştin sub ipostasa asinului docil, util şi cârpit cu toiagul de către iudeu. Deşi, s-a „premiat” de mult această scenă la toate festivalurile toleranţei creştine. Creştinul nu numai că a renunţat la entitatea de Păstor, dar a căzut şi din treapta de oaie devenind dobitoc care schelălăie să primească cuvenitul os. Privită prin binoclul Ocultei crima politică se pune pe talerul indulgenţei cuvenite, faptul se denaturează, circumstanţele atenuante iau proporţii covârşitoare prin presa dirijată în acest sens, astfel că vinovatul ajunge în cele din urmă martir.

Directiva nr. 19: „… Pentru a şterge aura de vitejie a crimei politice, îi vom pune pe aceştia (pe criminalii politici) la acelaşi nivel cu cei vinovaţi de furt, cu delicvenţii şi infractorii de drept comun etc. Prin aceste metode, trebuie să-i împiedicăm pe creştini să se mai ocupe de chestiuni politice. Deocamdată, am popularizat prin presă şi prin conferinţele ţinute de noi martiriul pe care l-au îndurat rebelii pentru binele public. Această publicitate a sporit rândurile liberalilor şi a adus mii de creştini în rândurile turmei noastre.”

Capitolul XX: „…Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulaţie…Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinelor financiare de pe vremea lor…Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri”. Uşurinţa cu care se pot declanşa crizele economice depinde cât de repede şi cât de mult încap intreprinderile şi bogăţiile naturale, vitale ale unui stat: industrie, agricultură, mediu, mine de aur, transporturi, bănci, cărbune, petrol, capitalul autohton în capitalul iudaic şi politica externă în politica mondială francmasonică.

Îndată ce finanţele statului respectiv sunt acaparate de cei „aleşi”, ţara se înjugă de la sine la carul vrăjmaşului. Marionetele politice presupuse a fi creştine devin „Paieţele” din „Teatrul lui Ţăndărică”, iar sforile sunt trase cu măiestrie artistică din Lojele somptuoase de către cei care deja conduc lumea ce s-a predat nevoită. Criza economică majoră este declanşată prin speculă, iar mijlocul cel mai eficient al speculei este Bursa care este controlată în totalitate de aceeaşi bancheri ai lumii. Prin Bursă se hotărăşte viaţa economică a unui stat şi apoi a celorlalte instituţii fundamentale ale Naţiei creştine: Familia, Şcoala, Sănătatea, Biserica, Armata etc.

Directiva nr. 20: „…Am mai provocat şi vom mai provoca şi în viitor crize economice în scopul de a acapara de pe piaţă aurul aflat în circulaţie…Orice credit (datorie) făcut de stat demonstrează slăbiciunea statului respectiv şi o neînţelegere a drepturilor pe care acesta le are. Creditele atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvenanţilor care, în loc să obţină ce este necesar pentru depăşirea crizei prin impozite temporare de la cetăţenii lor, vin cu mâinile întinse să cerşească de la bancherii noştri.”

Capitolul XXI: „…Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre; vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor… Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de câte cinci sute de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere câştigăm prin aceasta?”. Un sprijin destul de considerabil Bursei îl aduc agenţiile de informaţii internaţionale care sunt în mâna lungă tot a celor „aleşi”. Dirijarea dispoziţiilor pe piaţa efectelor este doar o chestiune de bună dispoziţie.Tehnica ultramodernă cu viteza fulgerului propagă conjuncturile economice în seifurile bancherilor castei şi dinastiei Rothschild.

Bursa este adevărata Fabrică de făcut bani, nu Monetăria. Monetăria emite moneda, dar Bursa o evaluează. Adică, la cei pe care i-a sărăcit totdeauna o scade. Scenariul se repetă cu conştinciozitate de vreun secol şi ceva în orice epocă. Iată un exemplu din anul 1923, de parcă este de astăzi: „Moneda română a încetat momentan de, a mai fi expresia situaţiei economice şi generale a României, din cauza campaniei întreprinsă în unele capitale occidentale, de a o face să scadă cât mai jos posibil pe pieţele străine. Unele speculaţii de bursă au făcut să scadă moneda mai mult decât evenimentele de ordin general.” („Le Temp” din 3 Februarie 1923).

Când va fi „ungerea” de jos a mondialismului Republicii universale, toate iţele financiare se vor stoca într-un memorial al uitării, fiindcă ţesătura ar arăta cele două feţe măiestrit îmbinate: una de culori şterse, reflectând agonia distructivă a creştinilor, cealaltă în fir de aur şi argint asemănător cu Acoperământul de mormânt al Domniţei Maria de Mangup, ce conturează extazul constructiv pentru iudeo-sionişti.

Directiva nr. 21: „… Când noi evreii vom ocupa tronul lumii, vor fi eliminate toate procedeele economice care nu coincid cu interesele noastre. Bursele vor fi închise definitiv… Vom impune embargoul legal al monedei, pentru a-i regla circulaţia… Vom înlocui bursele cu instituţii finaciare ale statului, a căror sarcină va consta în fixarea valorii titlurilor oficiale potrivit indicaţiilor guvernului. Aceste instituţii vor fi puse la punct în aşa fel încât într-o singură zi să poată cumpăra sau vinde 500 de milioane de acţiuni industriale. În felul acesta, toate întreprinderile industriale vor depinde de noi.”

Un moment de suferinţă şi fraternitate ecumenistă.

Într-o celulă brumată de umezeală a sinistrei temniţe Jilava se dezlănţuia după iarna venită mai devreme a anului 1950, demenţa călăului maior Ene prin trăznetele de cisme şi pumni asupra lui Dumitru Neagu, Ilie Popa, Titi Stoica, Bardac, Costică Lupoaie, Virgil Maxim şi Aurel Obreja. Aruncaţi mai întâi într-o cameră plină de beznă, apoi scoşi la încălzire prin zăpada până la genunchi din curtea reduitului. Fiecare zdreanţă ce mai rămăsese din fostul om era asistat de 3-4 miliţeni ce cădeau asupră-i ca grindina cu cisme, bâte, gârbace, provocând mai întâi durere, usturime, sângerare, apoi fierbinţeală şi leşin… „Când trupul nu se mai zvârcolea sau pieptul nu mai sufla, iar zăpada se năclăia cu sânge, bucata de om era apucată cu smucitură de fiară, târâtă şi aruncată într-o cameră plină peste glezne cu… Între noi era şi un evreu tânăr, Rubin Scheinhorn, adus la Jilava de conaţionalii lui, fraţi israeliţi, pentru că nu a vrut să colaboreze cu stăpânirea la actul de bolşevizare a ţării româneşti, fiind bănuit că s-ar fi botezat creştin. Avea în jur de 30 de ani, o vorbă calmă, dar hotărâtă, era modest şi familist… Dezorientaţi în întunericul camerei, după câteva mişcări prin mocirla infectă, căutam pereţii să ne sprijinim, dar pe pereţii uzi alunecam şi ne prăbuşeam iarăşi. Se auzeau doar gemete şi bălăceală în mizerie. Organismul se congestiona şi umflăturile sângerânde dădeau dureri acute până la os. Corpul ardea în flăcări, dar simţeam temperatura de gheaţă a camerei. Evreul şi-a revenit primul. Cu voinţa extraordinară, cu vorba şi ajutorul direct, ne-a pus pe picioare pe toţi. Lui Costică Lupoaie, Dumnezeu i-a trimis o idee salvatoare:
– Ne vom aşeza în cerc, a zis cu gura plină de sânge căci era bolnav şi de plămâni, unul în spatele celuilalt, îmbrăţişându-ne ca în jocul copiilor de-a mama gaia, încheind cercul ne vom proteja plămânii şi vom reuşi să stăm în picioare.” (Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Ed. Antim-2002, p. 248-249)[1]

Să luăm aminte!

† Sf. Treime, Cuv. Nichita Mărturisitorul, Sf. Andrei cel Nebun pt. Hristos, Sf.Eutihie

„Pentru că iudaismul este o religie a unei alegeri corporale inalienabile, nu foloseşte crezul ca principiu de excludere. Iudaismul tolerează erezii de tot felul”. (David L. Blumenthal)

O Europă, unde realitatea fiecărei naţiunii are întrupată gena religioasă, psihologia, spiritul ei creativ ce sunt adânc structurate întru comuniunea cu Dumnezeu, dezmembrată de naţionalismul popoarelor, poate conduce spre o Sahara a etniilor. Sinergia dintre naţiune dacică şi Dumnezeu, prin Elita spirituală, prin geniul creativ al Neamului, prin harul intuiţiei şi al cerului de genii, martiri şi sfinţi, poate da naştere celor mai ademenitoare opere profetice circumscrise teandricului românesc.Temelia şi Stâlpul unei Naţiuni întru dăinuirea veşnică sunt religia şi naţionalismul.

Naţionalismul creştin-ortodox al dacoromânilor prin ambele sale naturi: etnică şi religioasă constitue temeiurile cele mai profunde ale creativităţii profetice ale comunităţii propriu-zise care, se revelează prin toată moştenirea sa: Gând, Cuvânt, Har, Rugă, Cânt, Umor, Faptă, Idee, Credinţă, Adevăr, Frumos, Divin, Uman, Jertfă, Dragoste, Realizare, Asumare, Responsabilitate, Înaintaşi, Străbuni, Strămoşi. Cu alte cuvinte: Românii cu Cerul şi Pământul lor întru Trecut-Prezent-Viitor. „Naţionalismul este-şi lucrul acesta se ştie, de la Eminescu încoace-un act de creaţie spirituală. Conştiinţa de sine a unei comunităţi omeneşti, conştiinţa la o lungă participare istorică, şi mai ales valorificarea vieţii prin această participare-sunt acte de trăire spirituală.” (Mircea Eliade, Vremea, Aprilie,1937). În afara naţionalismului creştin-ortodox lumea se rostogoleşte spre o pantă abjectă, stupidă, grosolană şi cretină, vorba lui Conu Alecu Paleologu: „Suntem înconjuraţi de o degenerescenţă dusă până la animalitatea cea mai crasă.” (Ciprian Chirvasiu, „Destine fără noi”, Ed.Badea-2006).

Doamne fereşte! Dacă România se prăbuşeşte definitiv, nădejdea e în Basarabia. „Dacă orice urmă de patriotism ar dispărea din România, există Basarabia. De acolo ne va veni scăparea”.(Mitropolit Antonie Plămădeală).

Scena marii Drame a omenirii de astăzi a fost amplasată la încrucişarea dintre prăpădul capitalist şi comunismul catastrofic, împodobită în tragismul migraţiilor. Astăzi Europa trăieşte din plin „profeţia” lui Richard Kalergi: metisarea populaţiilor. El însuşi descendent dintr-o mamă japoneză-Mitsuko Aoyama şi un tată-Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar şi-a pus sângele în mişcare… Mii de tineri de rasă mixtă se unesc anual prin căsătorii interrasiale, ori nu, producând urmaşi supranumiţi: „Copiii de Kalergi.” Dialectica lui Kalergi promovând mişcarea „Pan-Europeană”, n-a invocat un plan de excepţie, ci unul de normalitate. Invaziile, migraţiile lumii islamice au pornit ca o stare de excepţie şi s-au aşezat ca o stare de normalitate. Deceniile de multiculturalitate politică desfăşurate pe o arenă deplină a toleranţei, doar din partea unei tabere, a transformat „Zonele interzise” în micro-state autonome sub suzeranitatea Shariei. Cruciaţii Mileniului Trei nu mai sunt creştini, ci musulmani. Minoritarii etnici, cetăţeni ai statului respectiv s-au unit cu emigranţii sosiţi ulterior în vederea constituirii statelor islamice independente, dar în interiorul naţiilor
creştine.

Cruciaţii musulmani au creat pe baza „epurării etnice”, respectiv a descreştinării populaţiei creştine faimosul Londonistan, prin care elaborează „Proiectul Emiratelor Islamice”, cucerind oraşele: Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, Tower Hamlets-Republica Islamică Tower Hamlets şi Waltham Forest. Franţa, nerămânând mai prejos adăposteşte peste 5 milioane de musulmani în 751 de „Zones urbaines sensibles”. Lyon, Marseille, Paris, Toulouse, au devenit noile Mecca/Kaaba franceze. 20% din populaţia capitalei Belgiei, Bruxelles este musulmană. În Germania fenomenul extinderii „Zonelor interzise creştinilor”, ia amploare uluitoare. Italia de asemenea se confruntă cu această „Cruciadă musulmană”, ca o replică mai târzie dată foştilor Cavaleri cruciaţi sprijiniţi de papalitate.

Olanda păstoreşte peste 40 de zone la fel de interzise nemusulmanilor, precum: Amsterdam, Denventer, Leeuwarden, Maastricht, Rotterdam, Ultrecht. Ţara premiului Nobel se mândreşte la nivel european cu cea mai generoasă lege a emigrării. Goteborg şi Malmo au peste 25% populaţie musulmană. Imamul oraşului Malmo, Adly Abu Hajar se mândreşte cu: „Suedia este cel mai bun stat islamic din lume.” (G-ral (r) Aurel I. Rogojan, „Emiratele Occidentale Unite”, în „Ocupaţie fără tancuri şi soldaţi”-Ion Măldărăscu, Art-emis.ro; Soeren Kern, Emiratele Unite ale Europei de Vest, în Hudson New York)

Varianta negativă a „integrării” care urmează o dinamică necreştină, nefirească deci, asigură rasei albe, genocidul/ antisemitismul alături de descreştinarea Europei. Are mare dreptate scriitorul israelian Yigal Ben-Nun care aprobă osteneala profetică a lui Kalergi şi într-un fel ne avertizează pe noi toţi creştinii: „Migraţia arabă a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Europa în ultimii 50 de ani. Arabii din Europa sunt un fapt de viaţă. E timpul să începem să acceptăm că nu există nici o modalitate de a bloca migrarea chinezilor, pakistanezilor sau arabilor în Europa… E adevărat, Europa nu va fi ceea ce a fost odată, dar asta e un lucru bun… Cu cât mai mulţi emigranţi din Africa şi Asia vor ajunge în Europa, cu atât mai bine va fi. Mai devreme sau mai târziu, copiii şi nepoţii lor se vor căsători cu veterani europeni, vor da naştere la metişi şi vor schimba demografia ţărilor. Europa va fi complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi.” (Certitudinea, Anul 2, Nr. 10-2018).

Cine va scăpa de fenomenul metisării? Singura rasă care nu şi-a profanat etnia: Iudeii circumcişi Legii vechi: „să nu se amestece cu alte neamuri”, ci doar să le stăpânească!, ar completa rabinul de astăzi. Pentru cine va fi mai bine metisarea Europei? Tot pentru singura rasă ultranaţionalistă care s-a conservat atât de milenar.

Capitolul XIV: „Când va fi sosit domnia noastră, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care e legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales, prin care chiar acest destin e unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci va servi ca pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei lui Moise, al cărui sistem stoic şi bine conceput va fi izbutit să cucerească toate popoarele”. Asumarea noţiunii de „popor ales”, însumează responsabilitatea de a fi ceea ce ţi-ai propus, adică deasupra lumii. Dacă mergem pe sinteza acestei asumări, atunci destinul „poporului ales” devine logic: Destinul omenirii. Cum „poporul ales” nu se poate creştina, atunci toate popoarele creştine şi necreştine pot deveni mozaice sau în cel mai bun caz subjugate. Domnia „poporului ales” nu înseamnă a stăpâni doar finanţele, comerţul, presa, ci şi cultura, religia, ştiinţa, şcoala, educaţia, comunităţile cu întreg patrimoniul lor tradiţional, material, spiritual.

Directiva nr. 14: „Când se va instaura domnia noastră nu vom recunoaşte nici o altă religie în afara celei care crede în Dumnezeul nostru (Iehova), de care este legat destinul nostru, pentru că noi evreii suntem poporul ales, prin care acest destin este legat cu evoluţia lumii. În consecinţă şi din acest motiv trebuie să distrugem orice altă religie. Dacă această distrugere va da naştere ateilor, noul stadiu de transformare nu ne va îngreuna planurile, ci va servi de exemplu pentru generaţiile următoare, care vor înţelege prezicerile noastre despre religia lui Moise, al cărui ingenios sistem stoic va sfârşi prin a cuceri toate popoarle.”

Capitolul XV: „Când vom începe în sfârşit să luăm puterea în mână, cu ajutorul loviturilor de Stat, pregătite în aceeaşi zi, şi după ce vom fi hotărât desfiinţarea tuturor guvernelor existente (iar până atunci va mai trece multă vreme, poate un veac întreg), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră…Vom publica o lege care va sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii noastre. Hotărârile guvernului nostru vor fi definitive şi fără drept de apel”. Relaţia iudeilor cu cea a creştinilor este invers proporţională cu ceea ce gândesc şi fac. Pe când primii dispreţuiesc succesele care sunt trecătoare în folosul impunerii planurilor unei lungi perioade de timp, creştinii sacrifică toate planurile lor care i-ar conduce la veşnicie, la aură deci, pentru succesele efemere ce le dă alura de iluzie.

Directiva nr. 15: „Când prin lovituri de stat pregătite peste tot pentru aceeaşi zi, după ce ne vom fi asigurat de neputinţa tuturor guvernelor existente (şi va mai trece încă mult timp, probabil un secol întreg, până să le vină momentul-socotind din 1892), în sfârşit vom începe să domnim, vom verifica atent să nu existe comploturi împotriva noastră. Vom vota o lege prin care toţi membrii vechilor organizaţii secrete vor fi obligaţi să părăsească Europa, centrul guvernului nostru. Hotărârile puterii noastre vor fi ferme şi fără drept de apel”.

Capitolul XVI: „Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului, şi vom întemeia altele într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru opera lor, prin programe de acţiune secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi de guvernământ…Vom înlocui clasicismul, ca şi orice studiu al istoriei vechi…Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele veacurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine”.

Ce este vital acum pentru Istoria naţională? Absenţa ei, manualele alternative, fără trecut glorios şi dacă se poate scoaterea în relief a viciilor, violenţei, căderilor, corupţiei, înfrângerilor, păcatelor, nonvalorilor, liberalismul, gloria comunismului, un alt Mihail Roller troglodit şi călău al Istoriei sau istorici care nu le pasă de Adevăr. Pentru unii Istoria a rămas o legendă. Pentru unul „este o poveste frumoasă”. Pentru cei mai mulţi însă nu mai există. Alături de aur şi presă, alte două mari puteri conduc la cucerirea unei naţii, a unor popoare: Învăţământul şi Educaţia care trebuiesc descreştinate şi convertite politic. Tocmai de aceea cei care tind să devină stăpânii lumii promulgă completa liberalizare a învăţământului sub toate treptele lui: de la Grădiniţă până la Universitate. Toate şcolile trebuie să devină autonome, liberale astfel încât să se cultive incultura, analfabetismul, ateismul, iresponsabilitatea, denigrarea valorilor, a Patriei, a Bisericii, politicianismul cronic, violenţa de orice natură, deligvenţa, sexualitatea, desfrâul, incestul, pedofilia, homosexualitatea, bădărănia, furtul, crima, laşitatea, minciuna, calomnia, camăta şi numai drepturile fără datorii sau obligaţii.

Deviza „Aleşilor” pentru creştini: Trebuie şters totul: Trecut-Prezent şi Viitor!

Directiva nr. 16: (Trebuie să precizez de la început că această directivă este aplicată aproape cuvânt cu cuvânt de iudeo-sionişti în toate ţările dominate de comunism). „Cu scopul de a distruge orice punct de adunare străin nouă, vom închide toate universităţile, care reprezintă principalul loc de reuniuni, inaugurând altele sub o formă nouă. Rectorii şi profesorii (ai noilor universităţi) vor fi pregătiţi în secret pentru treaba pe care o vor avea de făcut. Vom elimina din programa de învăţământ dreptul politic şi tot ce se referă la problemele politice. Din universităţi nu au voie să iasă tineri care să fie în stare să realizeze proiecte de legi constituţionale. Vom înlocui clasicismul şi orice studiu al istoriei antice-cu studiul progresului viitor. Vom şterge din memoria şi tradiţia oamenilor toate evenimentele care nu ne plac din secolele trecute, păstrându-le doar pe cele care arată greşelile guvernelor creştine”.

Capitolul XVII: „Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult. Înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi…Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată. Când va veni momentul de a distruge pe vecie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi…Regimul nostru va fi apologia stăpânirii lui Vişnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mâini ale noastre, vor ţine fiecare un resort al maşinii sociale”.

Ca să construieşti o Biserică, trebuie să ai şcoală, adică să fi trecut prin şcoală. Construind Biserica ai deja educaţie în Şcoală, învăţământul înnobilându-se. Dacă ai Şcoală şi Biserică atunci ai un popor luminat, credincios, omenos, harnic, cinstit, înţelept, jertfitor, iertător, cu dragoste de Neam şi Dumnezeu, adică de Frumos, cu bunăvoinţă faţă de alte naţii care sunt cuvincioase cu comunitatea ta. „Unicul scut al limbii şi religiei noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor este biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti.” (Mihăilă Gritta, 1762-1837, propietar roşien de mină de aur, ctitor a 7 biserici şi 7 şcoli).

Sunt doar câţiva mari preoţi ortodocşi cu har care cresc, educă şi şcolesc comunităţi de ordinul sutelor de copii: nenăscuţi, născuţi, orfani, abandonaţi, lepădaţi de părinţi ori de stat, care fac cât Şcoala şi Biserica la un loc, ba chiar mai mult. Alţii, tot cu har şi cu inimă de Român ctitoresc asemeni marilor Voievozi cu darul poporului frumoase, înălţătoare şi majestuoase Biserici. Cinste lor! În rest cămătari pe toate drumurile şi prin toate lăcaşurile ctitorite de înaintaşi. Dacă ai dărâmat Şcoala, atunci cu siguranţă urmează distrugerea Bisericii, ajutând chiar creştinul pentru a se cuceri foarte uşor Cetatea Omeniei creştinului adevărat. Cele mai mari prigoane francmasonice de exterminare a Clerului au început cu Revoluţia Franceză, Revoluţia bolşevică, Războiul civil din Spania, ocuparea samavolnică a Regatului Român prin trădarea regelui Mihai, prin capitularea şi ocuparea necondiţionată de la 23 August 1944.

Revoluţia Franceză a adus Cerului obolul sacrificiului raportat la Cler (cifrele sunt mai prejos de realitate): „lichidarea brutală a clerului… Din 70.000 de clerici (arhiepiscopi, episcopi şi preoţi), 46.000 au fost destituiţi, închişi sau exilaţi, apoi ucişi prin ghilotină, împuşcare sau înec”. (Ieronim Hristea, De la Steaua lui David la Steaua lui Rothschild. Ed. Ţara Noastră, Bucureşti-2004, p. 141).
Revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia raporta cu mândrie bilanţul jertfei Bisericii, ocupând locul I universal privind genocidul clerului: „din 900 de mănăstiri, 722 au fost rase de pe suprafaţa pământului, iar altele au fost transformate în depozite sau grajduri. Au fost ucişi 201 de arhiepiscopi, 1.219 preoţi.” (ibid., p. 177).
În Războiul civil din Spania unde au participat şi insurgenţi-comunişti români, alogeni în frunte cu Erno Neulander (Walter Roman), (fără cifre definitive), violări şi ucideri în rândul călugăriţelor, cu profanarea lor în sfintele lăcaşuri, cu „moaştele călugăriţelor Carmelite, pângărite…, aproape 20.000 de biserici au fost distruse sau prădate. Numărul preoţilor asasinaţi se ridică la aproape 16.000…” (ibid., p. 195).

Drama Bisericii Ortodoxe Române între 1947-1964 s-a alăturat şi ea martiriului Creştinismului universal cu circa 34 de ierarhi prigoniţi, (Pr. prof. dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române îndepărtaţi din Scaun şi trimişi în recluziune monastică de către autorităţile comuniste în anii 1944-1981. Bruxelles-Belgia), cu peste 6 000 de preoţi, monahi şi monahii ortodocşi vânturaţi prin închisorile, temniţele şi lagărele comuniste, cu preoţi ucişi şi prezbiterele aruncate în penitenciare sau pe drumuri din casele lor fără nici un sprijin. Numai în Colonia Galeş-cea a preoţilor de la Canalul Dunărea-Marea Neagră s-au înregistrat între 800-1.000 de slujitori ortodocşi ai Altarului lui Hristos. Astăzi, la noi Şcoala şi Biserica sunt vraişte, înregistrându-se Recordul celor mai nepregătiţi învăţători, profesori şi a celor mai lacomi popi şi ierarhi francmasoni din întreaga istorie multimilenară a Daciei, respectiv a Valahiei Mari. Nimeni nu compromite mai bine Clerul Bisericii decât necredinţa şi avariţia lui, lipsa vocaţiei şi absenţa misiunii-virtuţi fundamentale slujirii lui Hristos.

Directiva nr. 17: „Am avut grijă să distrugem clasa preoţească creştină, influenţa ei şi să provocăm astfel eşecul misiunii sale, pentru că altfel chiar ne-ar fi putut deranja. Influenţa acestei clase asupra poporului scade de la o zi la alta. Vom limita clerul şi preoţii la un cerc atât de restrâns, încât influenţa lor va fi redusă la minim în comparaţie cu cea dinainte. Când va veni momentul pentru a distruge complet curtea papală, degetul unei mâini invizibile va arăta popoarelor spre această curte. Iar atunci când popoarele vor năvăli asupra ei, noi evreii ne vom înfăţişa drept apărătorii săi. Doar Regele evreilor va fi adevăratul papă al lumii şi patriarhul bisericii internaţionale. Politica noastră va fi o reîncarnare a Domniei lui Vişnu, simbolul noastru. În fiecare dintre cele o sută de mâini ale noastre vom ţine o pârghie a mecanismului vieţii publice”.

Capitolul XVIII: „Când vom simţi necesitatea de a întări măsurile de apărare poliţienească, (care ruinează atât de repede prestigiul puterii), vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifestaţii de nemulţumire aţâţate de buni oratori. Cei care vor nutri aceleaşi simţăminte ca şi noi, se vor alătura lor”. Poliţia comunităţii prezente este aproape în totalitate atee şi deci, nu poate servi Biserica Ortodoxă, fiindcă regimul ei actual nu mai este de mult creştin, ci liberal (comunism de centru) şi social-democrat (neocomunism de mijloc), prilej deosebit pentru ca „Aleşii” prin sistematica lor corupţie şi prin organizaţiile iniţiatice să dirijeze şi să manevreze după bunul plac poliţia. În loc să poarte cu demnitate uniforma şi să respecte siguranţa cetăţeanului şi ordinea societăţii, mulţi creştini de spoială şi pregătiţi de mântuială care sunt în această instituţie s-au frânt prin corupţie, devenind „cozi de topor” în legiunile Ocultei naţionale şi internaţionale.

Directiva nr. 18: „Când vom avea nevoie să întărim măsurile de securitate ale poliţiei, vom declanşa tulburări directe, prin manifestări de nemulţumire care vor fi provocate de oratori pricepuţi. Persoanele ce împărtăşesc aceleaşi sentimente li se vor alătura… Nu trebuie să uităm că renumele unei puteri scade atunci când se descoperă că împotriva sa au loc frecvente comploturi”. Este vital, urgent şi fulgerător un cutremur spiritual de cea mai înaltă magnitudine morală care să dărâme toate relele: ins, materie, omul autonom pentru a reface Totul în Bine: comunitatea creştină cu Omul frumos, creator, coslujitor al Creatorului. „Este necesară o revoluţie spirituală pentru reabilitarea omului şi o nouă întocmire a ordinii social-politice, sinteză a tot ceea ce aparţine condiţiei omului în noua epocă ce se deschide, ordine ce trebuie să cuprindă întreg patrimoniul istoric al umanităţii”. (Ernest Bernea, Dialectica spiritului modern. Ed. Vremea, Bucureşti-2007, p. 78).

Nu este vina „Aleşilor” că revendică prea zelos Pământul. E vina celor care îl oferă. Mulţumim lui Dumnezeu-Iisus Hristos că nu revendică şi Cerul! Sunt câteva voci, ce-i drept cam răguşite, betegite, fără autoritatea Adevărului, ci aşa „pur şi simplu” care contestă veridicitatea Protocoalelor Înţelepţilor Sionului[1]. Dar cei care le susţin la modul absolut sunt însăşi iudeii, sioniştii, tocmai prin autenticitatea celor 24 de Directive secrete elaborate la Primul Congres Mondial Evreiesc din 1897, de la Basel-Eveţia, deci, la 124 de ani de la promulgarea lor, în care Protocoalele se regăsesc în totalitate şi aproape identic.

Talmudul grăieşte imperativ, de la sine!

Este foarte adevărat că au existat victime şi suferinţe şi în rândul evreilor, care au fost anchetaţi, arestaţi, ucişi, deportaţi, dar cei care au dispus aceste acte criminale au fost dintre conaţionalii şi coreligionarii lor, care au creat sistemul absolutist, de dominaţie mondială şi care cu sau fără vrerea lor se mai întoarce câteodată şi împotriva părinţilor totalitari, a fanaticilor despoţi.

Cine sunt autorii revoluţiilor şi războaielor mondiale francmasonice? (Disraeli, Coningsby, Londra-1844, p. 183).
Cine a creat Zeul prostituţiei, l-a subjugat, exploatat şi apoi profanat? (Die Schicksale de Frauen, Lepzig-1840, p. 40).
Cine a creat germenii dezbinării, trădării, vânzării, distrugerii şi nerecunoştiinţei ? („Arhivele israelite”, iunie 1867).
Cine împroşcă frumuseţea Creaţiei divine şi pe cea a Omului cu mizeriile obscene? (Entschleierte Geheinmisse der Prostitution în Hamburg. Leipzig-1847, p. 84).
Cine luptă împotriva ordinii Teocratice şi monarhice a omenirii? „Iluminaţii” şi „Aleşii”, predestinaţi zică-se de Talmudul rabinic! Ei se aflau şi în rândul francezilor, englezilor, americanilor, germanilor, sovieticilor, românilor chiar sus de tot la vârf, în N.S.D.A.P., N.S.F.B., W.V.H.A., R.S.H.A., Gestapo, S.A., S.D., N.D., S.S.; în CEKA, N.K.V.D., K.G.B., G.R.U., K.I., M.V.D.; în P.M.R., P.C.d.R., S.S.I., D.P.S., D.G.P., D.G.M., D.G.S.P., D.G.S.S., M.A.I., Trupele de Securitate… Evrei au avut însă şansa Mişcării Sioniste care a avut o contribuţie salvatoare majoră, cum a fost şi cazul lui Israel Alon şi a conaţionalilor săi din Basarabia.

Israel Alon s-a născut la Cernăuţi în 1912. Tatăl său posesor al unei vile centrale era coproprietar cu prinţul Mavrocordat al unei fabrici de mobilă, cu 300 de angajaţi, în Crasna-Ilshi. Când a început războiul în urma pactului Ribbentrop-Molotov (Stalin-Hitler), toţi patru evrei şi nu singurii, provocat deci tot de coreligioşii săi, dar dintre cei „Iluminaţi”, „Aleşi”, a venit prăpădul şi asupra familiei lui. „…NKVD-ul a deportat pe toţi bogătaşii din Cernăuţi, plus o parte din ţărani…, în jungla Vasugan… Acolo a murit tata şi toţi ţăranii deportaţi”… A supravieţuit dezertând, ajungând la Tomsk şi de acolo la Moscova. Un maior evreu l-a ajutat să plece noaptea cu trenul din gara Lvov spre Cernăuţi. Ţinta era însă Palestina. Astfel, a străbătut via Cernăuţi-Rădăuţi-Bucureşti-Varna. „Totul era aranjat de către Mişcarea Sionistă. Acolo, în portul Varna au stat două vapoare pentru evrei, Pan York şi Pan Crescent… Au fost mii de oameni. Mişcarea Sionistă a lucrat foarte tare.” Aceasta povesteşte la 92 de ani supravieţuitorul deportării, intervievat de Lucreţia Berzintu-Tel Aviv, în Revista Nautilus no.10, Mai 2018. Felicitări!

Spre luare aminte!

Teodosie Roman născut în Boiu hunedorean peste Mureş în 1892, din ţărani drepţi şi curaţi, a fost obligat să lupte pe front în prima conflagraţie, în armata imperială împotriva fraţilor săi români, ajungând în Galiţia, unde a stat 4 ani între zidurile unui lagăr rusesc. A doua conflagraţie mondială îl transformă pe Teodosie Roman în prizonier sovietic. „Nu de război, ci de lagăr. De acum pentru toată viaţa. 24 de ani va umbla cu cătuşe la mâini, cu căluşul în gură şi cu lanţuri la picioare”. (Dorel Neamţu, Născut în captivitate (1), în Dacia Nemuritoare, nr. 56-Aprilie 2018). Dar cu ceilalţi, cu zecile de milioane nevinovate din toate naţiile, închişi, torturaţi, omorâţi, doborâţi de plutoanele de execuţie, înecaţi, frânţi, deportaţi în lagăre rămânându-le oasele în gropile comune, în pământ străin, în Siberii de gheaţă şi de sânge care n-au beneficiat de Mişcarea Sionistă, cum rămâne?!

Ori faptul că sunt creştini, vina le aparţine fiindcă zice Talmudul: „Tobşebegoim harog! Trebuie să ucizi pe cei mai buni dintre goimi!”. (Talmud Babli, Tr. Aboda-Zara, f.26.c.2, Los; Ven Soph., f.13, c.3.-; Rohling, L. cit. p.75, 94; Rachi Ad Exod., 14; Edit. Amsterdam 7; Solomon ben Sevet, citat de Ruppert, L. cit, p.22 şi urm.).

Pe ei cine îi mai răscumpără? Pe ei cine îi mai plânge? Că şi plânsul şi ruga şi amintirea lor le-a fost/ le este şi le vor fi interzise! Pentru cei ucişi ai noştri, torturaţi, arşi de vii în crematorii, îngropaţi de vii, frânţi, ciopârţiţi, mutilaţi, profanaţi, pângăriţi, smulşi de pe băncile şcolilor, din spitale, din case, vânaţi zi şi noapte, înfometaţi, anchetaţi zi şi noapte, smulşi din profesii, de la catedre, de la altare, din aule, din pământ, de pe pământ, din aer, de peste tot.

Pentru ei nu există Dreptate?
Pentru ei nu există Adevăr?
Pentru ei nu există părinţi?
Pentru ei nu există copii?
Pentru ei nu există Patrie?
Pentru ei nu există memorie?
Pentru ei nu există odihnă?
Pentru ei nu există cinstire?
Pentru ei nu există recunoştiinţă?
Pentru urmaşii lor nu există prezent şi viitor?
Pentru ei există doar lacrimi şi iubire!
Pentru ei există doar Neam, Cer şi Dumnezeu!

Astăzi, în Europa, în războiul dintre Coran şi Evanghelie câştigă Talmudul. De aceea Fiii lui Moise nutresc de veacuri simpatie şi admiraţie pentru Fiii lui Mahomed. (Luzzato; Notice sur Abou-Jousouf Hasdai ibn Schaprout, Paris-1852, in-8, p. 31.-Despre simpatia evreilor chiar pentru Teologia musulmană, v. Abu Jaafar ibn Tophail, Philosophus autodidactus sive Epistola, ed. Pocock. Oxonii, 1700, in-4; praefatio).

Fidelitatea şi exactitatea cu care se împlineşte şi desăvârşeşte planul mondialist iudeo-sionist al Republicii Universale sau Imperiul „Aleşilor”, prevăzut în Protocoalele-Directive ne lasă consternaţi: fără cuvinte! Compromisul dintre creştini şi iudei este unica soluţie! Convieţuirea dintre iudei şi creştini este singura disoluţie!

+ Sfântul şi Dreptul Iov; Cuv. Mamant, Pahomie şi Ilarion

„Peste aproape toate ţările din Europa se întinde un stat inamic puternic care poartă un război continuu împotriva celorlalte şi îi apasă îngrozitor pe cetăţeni: acesta este iudaismul”. (Johann Gottlieb Fichete:1762-1814)

Naţiunea dacoromână a odrăslit în esenţa creştinismului ortodox fiindcă existenţialitatea Neamului românesc a purces cu şi spre toate energiile sale harice, creatoare pentru a se defini naţional şi universal, pământean şi ceresc, pentru a-şi înfia soarta istorică întru destinul divin al veşniciei sale. În această atotcuprinzătoare perspectivă, comunitatea întregită spiritual prin Elita aleasă şi prin fiecare dacoromân chemat trebuie să împlinească vocaţia şi misiunea hristică a Neamului prin gând, cuvânt, scris, cântare, artă, dăruire, jertfă şi dragoste. Numai în acest fel se ctitoreşte Patrimoniul spiritual creştin ortodox care dă un aspect de permanenţă, de taină, de împliniri şi supraîmpliniri ale vremurilor indiferent de timpuri: cu urcuşurile şi căderile lor, cu biruinţele şi frângerile lor, cu Crucea şi Învierea lor, cu acele momente înălţătoare care punctează Istoria, Naţia şi Biserica în Cerul eternităţii, în sinergia veşniciei aşa cum au făcut-o faimoşii Voievozi şi regi ai Daciei Mari, marii Vlădici ai Neamului, iluştrii poeţi ai Iubirii, martirii şi sfinţii, magnificii filosofii şi teologi ai Culturii Duhului cum au fost şi sunt: Andrei Şaguna, Antim Ivireanu, Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Vasile Ţepordei, Sergiu Roşca, Constantin Galeriu, Theodor M. Popescu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Iustin Pârvu, Artur Gabriel Silvestri, Ieronim Hristea ori Mihail Diaconescu, Mugur Vasiliu, Ioan Roşca şi spre disperarea vrăjmaşilor atei şi creştini, încă mulţi alţii temerari de înaltă ţinută morală şi autoritate celestă covârşitoare.

Toată creaţia, suferinţa, crucea şi dragostea acestor divini înaintaşi ori a prezenţilor întregitori ai spiritului încorporează o Filocalie sofianică ce se întregeşte mereu prin jertfa comuniunii asumată de sacrificiul originalităţii specifice fiecărui mare Român.

Continuarea tâlcuirii Protocoalelor:

Capitolul al XI-lea : „Consiliul de Stat va fi menit să sprijine puterea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redacţie a legilor şi decretelor guvernului. Iată care e programul noii Constituţii pe care o pregătim. Vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub forma de propunere a corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale; prin acte ale Senatului şi prin decizii al Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când am găsi că e folositor, sub forma de lovitură de Stat.”.

În primele zece capitole parcurse deja asistăm clipă de clipă, etapă cu etapă, moment cu moment derularea proiectului-program al guvernului mondial prin tactica şi strategia forţelor iudeo-sioniste privind distrugerea statelor şi naţiunilor creştine pentru a se ridica, pentru a se impune acea mult visată Republică Universală.

Capitolul al XI-lea răsfoieşte filă cu filă amploarea făţărniciei, sistemul doldora de minciuni, precum şi planul diabolic elaborat pentru actuala destrămare a istoriei. Analizând planul fariseic rabinic şi pe orizontal şi pe vertical se observă de fapt o răsturnare a tuturor virtuţiilor naturale cardinale ori creştine prin substituirea lor cu făgăduieli ameţitoare sau promisiuni deşarte. Dar şi aceste vorbe de clacă, goale vor dispărea când realizarea marii şi noii puteri va fi deplină. Lovitura uzurpării vechii puteri va fi atât de surprinzătoare şi de nimicitoare încât va deveni lovitura de graţie a prea fărâmiţatei lumi creştine. Toate falsele teorii semănate de atei se vor spulbera şi ele, se va arde tot, se va curăţa, se va ara şi se va semăna caracterul absolutist pe fundaţia totalitară a Noii Organizaţii Mondiale, apocaliptica Novus Ordo Seclorum.

Lumea creştină răzleţită în bisericuţe, în camarile ierarhice clericale, în alte preocupări necreştine, în secte, îngrozită, ostracizată, terorizată, frântă, sfârtecată, ciopârţită, spulberată nu va mai avea un strop de vigoare, nu va mai avea un licăr de nădejde pentru a se aduna, pentru a rezista, pentru a mai pulsa, pentru a supravieţui.
Tenacitatea şi zelul iudeo-sioniştilor, al descendenţilor fariseilor şi saducheilor rabini, marea lor ispită milenară, universală, propria capacitate şi forţă a seminţiei atât de unite într-un plan ce nu este deloc paradoxal îi situează ca putere chiar deasupra dumnezeului creat de ei, făcând din etnia habotnică însăşi Zeul colectiv al acelui „poporului ales”, atât de mediatizat care astăzi se află în pragul supradominaţiei universale, conform cuvintelor profetice ale Proclamaţiei din: „Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons”, publicată de Roger Lambelin: „Fii ai lui Israel, am ajuns la pragul dominaţiei universale!” (Roger Lambelin, Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons. Ed. IV, Paris-1921, p. 130).

Directiva nr. 11

„Consiliul Guvernamental va fi pregătit să împartă puterea cu guvernul. Ca organism legal, el va fi folosit în realitate ca instrument de răspândire a legilor şi directivelor celui care guvernează.Vom crea legea, dreptul şi tribunalul: Sub formă de propuneri în forul legislativ. Prin ordonanţe ale preşedintelui, sub formă de ordonanţe generale. Prin acţiuni ale parlamantului şi hotărâri ale Consiliului Guvernamental, sub forma ordonanţelor ministeriale. Dacă se va considera necesar, sub forma loviturii de stat.”

Capitolul al XII-lea: „Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în deosebite înţelesuri, noi îl vom defini astfel: Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne fie plăcut urmând programul prezentat mai sus. Cu presa vom lucra în felul următor: Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea e plină de deşertăciuni, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţelege deloc menirea. Noi o vom înjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, vom aplica acelaşi sistem şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul broşurii şi al cărţii?… Vom transforma publicitatea-care ne costă astăzi scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ce se scrie în ziare,-într-un izvor de venit pentru statul nostru. Vom înfiinţa un depozit special asupra presei. Vom obliga să ni se plătească o cauţiune atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii”.

Capitolul care încheie jumătatea Protocoalelor se opreşte la două idei principale, chiar fundamentale am putea spune: libertatea sanguinică a presei pe înţeles francmasonic şi scopul presei universale călăuzit cu mână forte prin monopolul stăpânilor aurului pentru a li se asigura acestora domnia planetară.

Presa bine dirijată are o autoritate de Despot care, ia apărarea întregului arsenal al liberului albitru chiar până la nihilism şi anarhie.Când dominaţia lor va atinge hotarele universale, liberul albitru va deveni suveran, chiar prin legile emise de stăpânitorii lumii, pentru ca acele legi noi să-i de-a caracter absolutist: controlând controlul maselor, al comunităţii civice, al opiniei publice prin intermediul informaţional al mass mediei. Rolul suzeran al Presei a fost întrezărit de Cremieux-Părintele Alianţei Israelite Universale: „Priviţi totul ca nimic. Banii ca nimic. Consideraţia sau dispreţul ca nimic. Priviţi presa ca totul, pentru că având presa vom avea tot restul”. (Emile Cazanove, „La revolution antijuive le demain inevitable et a breve echeance”, în La Revolution Antijuive de demain, Paris-1904)

Presa bine orientată, bine intenţionată, bine susţinută, bine sprijinită, bine călăuzită, bine remunerată, privilegiată chiar, pătrunde cu o uşurinţă manipulatorie demnă de de lumea filmului premiat, de o premieră cu „Oscar”, în minţile celor obidiţi, necăjiţi, sărăciţi, despuiaţi, desculţi, bolnavi, suferinzi, debusolaţi, depresivi, parveniţi, cum este cel cu „cap de mort de la noi”-groaza celor fără coloană vertrebală, a celor fără demnitate, a celor fără onoare, a celor fără credinţă puternică, cât să mute „munţii din loc”, a celor fără jertfa creaţiei harice, presa soroşistă şi a celorlalte rubedenii, superficialii şi toţi liber cugetătorii, precum poetaşul-culinar, aninat de un taraf care-i măguleşte din plin supraremuneraţia nemuncii de invidiat.

Presa aceasta decimând Biserica, Armata, Şcoala, Statul, Patria a devenit atotputernică şi omniprezentă ilustrând şi caracterele cele mai antagonice ale liderilor demonici totalitari cum a fost „tătucul” lui Stalin şi al lui Hitler: Richard Coudenhove Kalergi (1894-1972), iniţiatorul corectării „corectitudinii politice”, printr-o formă de genocid nemaigândit în cadrul mişcării „Pan-Europeană” din Viena, vizând crearea Noii Ordini Mondiale „bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial… „Tătucul” Maastrichtului şi al multiculturalismului în lucrarea sa: susţinea că viitorii cetăţeni ai nu vor mai fi urmaşii înaintaşilor, ci un amestec, o turmă uşor de manipulat: „Rasa euroasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor şi indivizilor… Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă”. (Certitudinea, revista citată…).

Paradoxal gândirea superführerului Kalergi s-a transformat alergic în „Premiul European Coudenhove Kalergi” care se acordă din doi în doi ani zeloşilor discipoli ce-i promovează planul diabolic. Printre privilegiaţi se numără: Angela Merkel şi Herman Van Rompuy. (ibid., p. 8). În general creştinii de astăzi, trăiesc realitatea planului de lucru al francmasonilor care, aruncă în aer dragostea divino-umană, asmuţindu-i pe creştini contra creştinilor, pe fraţii unei provincii împotriva celorlalţi fraţi din altă provincie, pe cei din hotarele ţării împotriva celor din afara lor, pe politicieni contra celor care i-au ales sau nu i-au ales, pe stăpânii propriilor interese împotriva celor care încă mai slujesc Ţara.

Directiva nr. 12

„Cuvântul « libertate », care poate fi interpretat în multe feluri, va fi înţeles de noi în felul următor: Libertatea este dreptul de a face ceea ce permite legea, prin urmare, această interpretare a respectivului cuvânt va face ca orice fel de libertate să fie controlată de noi, o dată ce legile vor anula sau vor crea tot ceea ce ne convine nouă, în conformitate cu programul expus mai înainte. Contra presei vom proceda în felul următor: Ce rol are presa? Ea trebuie să agite spiritele sau să întreţină egoismele de partid. Nu foloseşte la nimic, e mincinoasă, nedreaptă şi majoritatea oamenilor nu înţeleg de ce există. Noi îi vom pune zăbala şi frâie zdravene. Vom face la fel şi cu celelalte lucrări tipărite, pentru că la ce ne-ar folosi dacă ne-ar debarasa de presă dar am rămâne cu opinia exprimată în cărţi sau broşuri?… Vom transforma publicitatea, care azi ne costă scump, dar mulţumită căreia controlăm toate periodicile, într-o sursă de avantaje pentru stat…

Nimic nu va fi publicat fără să fie controlat de noi. Aceste agenţii vor fi cu totul ale noastre şi nu vor difuza altceva decât le vom ordona. Filologia şi ziaristica sunt-în mod deosebit-cele mai importante forţe de educare a maselor şi din această cauză guvernul nostru va fi proprietarul majorităţii publicaţiilor. Dacă vom aproba apariţia a zece ziare, noi va trebui să înfiinţăm alte 30 de-ale noastre etc. Publicul nu va bănui nimic. Toate periodicile publicate de noi vor cuprinde cele mai mari contradicţii şi vor avea păreri diferite una faţă de cealaltă. Vor fi de toate culorile politice şi asta va inspira în ele şi-i va atrage spre noi pe adversarii noştri, care nu vor bănui despre ce este vorba. Vor cădea în plasă şi îi vom face inofensivi”.

Capitolul al XIII-lea : „…Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a gândi liber, prin ei înşişi, va ajunge să vorbească exact aşa cum gândim noi, deoarece noi vom fi singurii care vom da noi îndrumări cugetării…prin mijlocirea anumitor persoane care, nu vor fi bănuite de a avea legături cu noi. Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârşit, atunci când va fi regimul nostru. Până atunci ne vor aduce foloase. De aceea îi vom îndemna pe oameni să conceapă tot felul de teorii fantastice, noi, sau aşa zise progresiste; căci am sucit cu o mare uşurinţă capetele acestor nemernici de creştini, cu ajutorul acestui cuvânt progres, şi nu găseşti nici unul printre ei care să înţeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală”.

Analizând noţiunea de progres, mentorii şi discipolii Protocoalelor i-au pus o mască rafinată de „cugetare”, când de fapt este o minciună de proporţii, fiindcă doar domeniul fizic şi material posedă mantia progresului, nu şi tărâmul creativ spiritual. Paradisul ideilor ce zămislesc lumină şi har, credinţă şi iubire, jertfă şi înviere nu poate fi pierdut, nu poate fi interzis de oarece indivizi cu şapcă de proletar căzută pe fruntea teşită de la ochii de viezure hun spre ceafa de grecotei îmbuibat ce se străduiesc asudând în pricopseli ori de cămătarii ce trudesc pe brânci băştinaşii cuvincioşi pentru a întemniţa Cerul spiritului în legea progresului, fiindcă Ideile vizionare, divine slujesc doar în şi pe altarul Adevărului şi al Frumosului absolut.

Taina Adevărului nu poate fi cunoscută de inima celor împietriţi şi nici de ochii striviţi sub greutatea defăimătoare a solzilor lor de rechin, lăsând dâra adâncă a zăpăcelii prin profanarea gândirii, a omeniei şi a bunei cuviinţe. Progresului îi este atribuită atitudinea de idee, fiindcă orbecăind prin raţiunea dialectică, întunecată aruncă bezna asupra iluminaţii din catacombele tenebroase. Folosit în scop meschin, obsedant de totalitar, Progresul celor despotici devine regres pentru cei mai mulţi, poate chiar pentru toţi ceilalţi şi va conduce în definitiv la descreştinarea omenirii şi repăgânizarea lumii necreştine, acum când orologiul stăpânirii Răului, deja a început să bată destul, puternic, propagând ecoul peste tot.

Directiva nr. 13

„… Pierzând câte puţin obişnuinţa de a gândi din proprie iniţiativă, creştinii vor sfârşi prin a vorbi despre ideile noastre, pentru că vom fi singurii care vom propune noi direcţii de gândire în cercurile de persoane care nu pot fi considerate drept prieteni de-ai noştri. Rolul liberalilor utopici se va încheia în mod sigur atunci când stăpânirea noastră va fi recunoscută. Până atunci, ei ne vor mai face tot felul de servicii. Progresul este o şarlatanie care ne ajută să ascundem adevărul… Când ceasul stăpânirii noastre va sosi, oratorii vor dezbate marile probleme care au tulburat omenirea, călăuzind-o în sfârşit spre politica noastră izbăvitoare. Cine va mai bănui oare atunci că toate aceste lucruri au fost premeditate de noi în conformitate cu un plan pe care nimeni nu l-a descoperit timp de câteva secole?”.

Omenirea de acum se grăbeşte haotic şi cu paşi gigantici spre lumea de Apoi. Apăsarea bate zguduitor, asurzitor, iar bulversarea pendulează într-un haos total. Acum în cel de-al doisprezecelea ceas, omenirii i-a mai rămas doar două şanse, fulgerătoare, salvatoare: creştinii să se reîncreştineze, să se întoarcă la Hristos, precum propagarea gândului, iar necreştinii să-l caute pe Hristos cu viteza luminii. Întoarcerea la Mântuitorul nostru Iisus Hristos trebuie să devină o a doua Revoluţie spirituală a Cosmosului, după cea a Întrupării Domnului. Calea încercărilor bătătorită de o smerenie profundă, va înflori astfel într-o odisee a spiritului pentru ca Adevărul ortodox al Iubirii divine să lumineze Viaţa evanghelică.

„Capitalismul, bolşevismul şi banca politică sunt instrumentele prin care evreii năzuiesc să realizeze planul de dominaţie a lumii” (Constantin Florea Cioroianu Dobridor). Directivele de bază ale N.K.V.D. pentru Ţările din orbita sovietică, sunt fiicele descendente din celebrele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului-Charta Celor 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia şi adaptate după cerinţele timpului, păstrându-se însă fondul lor eminamente sionist întru finalitatea împinirii supremaţiei ecumenice globale. În anul 1906, luna August apare la British Museum un fragment tradus dintr-o carte rusească: „Cel Mare în cel Mic şi Antihristul ca o posibilitate politică imediată.” (Notele unui ortodox; ediţia a II-a corectată şi adăugită. Tzarskoie-Selo, 1905).

În Decembrie 1919, la „Eyre & Spottiswoode” traducerea respectivă apare sub titlul: „The Jewish Peril; Protocols of the Learned Elders of Sion”. În acelaşi timp cu traducerea engleză, apare şi traducerea germană a lui Gottfried zur Beek la Berlin (Charlottenberg): „Die Geheimnisse der Weissen von Zion” (Tainele înţelepţilor Sionului), care s-a răspândit rapid în Germania, Austria, Polonia-1920, Franţa-1921, traduse de Roger Lambelin şi în S.U.A., editate de Small, Maynard & C-ie, Boston, unde apare şi o altă traducere: „The Protocols and World Revolution” (Protocoalele şi Revoluţia mondială). Propriu-zis Cele 24 de Directive Secrete ale Primului Mare Congres Mondial Evreiesc (Sionist) din 1897, de la Basel-Elveţia, nu sunt alceva decât „Protocoalele Înţelepţilor Sionului”, împărţite în 24 de Capitole, identice ca fond, astfel:

Protocoalele

Capitolul I: „Cuvântul nostru de ordine e: puterea şi făţărnicia… Noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ne pot ele servi atingerea scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea”.

Iluminaţii iudeo-sionişti şi-au creat un aliat sau un vasal din Yahweh. Ei sunt bine intenţionaţi, dezinvolţi, tenaci, fideli doctrinelor rabinice, susţinând scopul propus urmărind totodată mijloacele folositoare pentru atingerea ţelului atât de măreţ. Călăuziţi de bogăţie şi politică, de prudenţă şi trufie, puterea lor nu are nici iertare, nici milă, nici hotare, ci numai conspiraţie şi cămătărie. Mijloacele oculte, fariseice de orice fel privind distrugerea creştinismului întreţin o luptă permanent ascunsă, iar din zi în zi tot mai aprigă şi mai furibundă.

Directiva nr. 1

„…Deviza noastră este: forţa şi ipocrizia…. Noi (evreii) nu trebuie să ne dăm în lături de la corupţie, înşelătorie şi trădare ori de câte ori acestea ne sunt folositoare pentru a ne atinge scopul. Prin intermediul politicii trebuie să ştim să punem mâna pe proprietăţile celorlalţi, fără nici o teamă, atâta vreme cât prin intermediul acestei metode putem să obţinem supunerea lor şi puterea noastră”.

Capitolul II: „…Războiul fiind astfel transpus pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre, şi această situaţie va pune pe cei doi vrăjmaşi (Biserica şi Monarhia) la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri…Să-i lăsăm (pe creştini) să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi”. Dezlănţuind dezordinea în sânul altor naţii, iudeii de fapt îşi consolidează ordinea lor. Provocând şi întreţinând războiul cu aurul adunat de la toţi, iudeii îşi asigură pacea lor prosperă pe care apoi o vând celor înfrânţi destul de scump, necesitând un control de lungă durată şi aproape permanent, ce corespunde ambiţiilor lor totalitare. Revoluţiile, războaiele şi pacea iniţiaţilor Protocoalelor sioniste au instituit în marile ţări, Băncile aşa-zise naţionale, trusturile internaţionale, rezervele finaciare globale prin care învârt omenirea după deget. Scara pe care ei urcă spre mai mare bogăţie şi mai deplină putere este Presa. Ca să ai presa de partea ta trebuie să fii bogat.

Directiva nr. 2

„… Războiul trebuie să fie orientat într-o direcţie economică: naţiunile să vadă cât de mare este puterea supremaţiei noastre economice, pentru ca acest lucru să pună cele două tabere la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au milioane de ochi şi pe care nu-i va putea opri nici o frontieră până la atingerea totalei dominări mondiale…Să-i lăsăm pe creştini să creadă în importanţa legilor şi teoriilor lor ştiinţifice, care au fost în realitate inspirate de noi (actualele teorii politice). Astfel, prin intermediul organelor noastre de presă vom spori continuu încrederea lor oarbă în aceste legi”.

Capitolul III: „Vă pot anunţa astăzi că suntem deja aproape de ţintă. Încă puţină cale şi cercul Şarpelui simbolic (care reprezintă poporul nostru) se va închide. Când cercul se va fi închis, toate Statele Europei vor fi încleştate în el, ca nişte cătuşe puternice…Creştinii au pierdut obişnuinţa de a gândi liber fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice. Iată de ce nu văd ei nevoia grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia, şi anume de a propăvădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea (împărţirea) muncii şi prin urmare împărţirea oamenilor în clase şi stări deosebite…Când vom fi dat naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem prin aurul care e în întregime în mîinile noastre), unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în aceeaşi zi, în toate ţările Europei”.

Atacul frontal al „Înţelepţilor” bombardează ordinea constituţională a unui stat spre care ei şi-au aţintit pofta. Sfărâmând această temelie, asediatorii adâncesc prăpastia dintre cârmuitori şi popor. Pe primii îi corup iar comunitatea o sărăceşte sub limita existenţei. Sprijină pe toţi amploiaţii şi găgăuţii să parvină politic pentru ai manevra în Parlament prin legi seci şi uscate, provocând schimbarea cât mai deasă a guvernelor. Având masele şi guvernanţii pe tabla de şah îi poate sacrifica după bunul plac şi folositoarea dispoziţie. În mijlocul poporului învrăjbit iudeii sionişti dobândesc bogăţie peste bogăţie şi putere deasupra puterii. Aurul devine propria lor conştiinţă.

Directiva nr. 3

„Pot să vă anunţ de pe acum că suntem aproape de obiectivul nostru final. Încă puţin şi cercul simbolic al şarpelui, care reprezintă poporul nostru, se va închide şi atunci toate ţările europene şi de pe celelalte continente vor fi prinse în el ca într-un cleşte… Am schimbat structura statelor creştine pentru a favoriza desfăşurarea luptelor politice înlăuntrul lor. În scurt timp, tulburările şi rupturile vor apărea peste tot…Creştinii au pierdut obiceiul de a gândi independent de sfaturile noastre ştiinţifice. De aceea ei nu mai văd necesitatea imperioasă de a face ceea ce noi, odată ajunşi la implantarea imperiului nostru, vom face şi anume să predăm în şcolile publice singura ştiinţă adevărată, cea mai importantă dintre ştiinţele sociale, care este ştiinţa convieţuirii umane, care are nevoie de diviziunea muncii şi, ca urmare de împărţirea indivizilor în clase şi situaţii economice… Iar atunci când, prin toate mijloacele ascunse de care dispunem, ca şi prin puterea aurului aflat cu totul în mâinile noastre, vom declanşa o criză economică generală, vom face să dea năvală pe străzi batalioane întregi de muncitori din toate ţările Europei şi din celelalte continente, în acelaşi timp”.

Capitolul IV: „Fiecare Republică trece prin diferite trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. Primul cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea e acela al demagogiei, din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă, şi prin urmare răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi foarte simţit: despotismul desfăşurat de o organizaţie secretă care lucrează cu scrupule cu atât mai puţine, cu cât operează sub scutul mai multor agenţi, a căror înlăturare nu numai că nu-i face nici un rău acestei organizaţii, dar o ajută chiar, scutind-o de a cheltui mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate…Libertatea în sine ar putea fi inofensivă şi ar putea exista într-un stat, fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinţei în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care e dezminţită chiar de legile firii, care au statornicit înfrânarea şi supunerea…Iată de ce trebuie să dărâmăm credinţa, şi să smulgem din sufletul creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu socoteli şi lipsuri materiale”.

Pentru a contracara şi zdrobi definitiv rezistenţa creştină, sioniştii lansează atacuri înteţite asupra libertăţii şi credinţei ortodoxe. Aceşti mari farsori pun la dispoziţia creştinilor reci ori căldicei, diferitele variante ale libertinajului ispititor care-i aţâţă, îi profanează, iar despre credinţă aruncă butada că: fiecare crede în ceea ce vrea, adică în nimic, ceea ce îl face iresponsabil pentru ceea ce face. Pervertindu-le cu uşurinţă caracterele şi aşa firave, indivizii ajug mercenarii iudeilor în lupta contra părinţilor lor evlavioşi, a familiei creştine, a Patriei naţionaliste, a Bisericii lui Hristos.

Directiva nr. 4.

„Orice democraţie trece prin diverse faze. Cea dintâi dintre ele se aseamănă cu furia unui orb care caută un sprijin la întâmplare. Cea de a doua este faza demagogiei, din care se naşte anarhia. Apoi vine, inevitabil, despotismul, dar nu despotismul legal, nu despotismul normal şi declarat-şi, în consecinţă, responsabil-ci despotismul invizibil şi necunoscut, dar care se face simţit. Acest despotism este exercitat de către o organizaţie secretă care nu acţionează la vedere, pe faţă…Libertatea ar fi putut să nu fie vătămătoare şi să se manifeste efectiv în cadrul statului…, numai că s-ar fi sprijinit de la început pe credinţa în Dumnezeu, pe spiritul de fraternitate dintre oameni şi pe ideea egalităţii lor, toate revelate chiar în legile creaţiei, legi care nu stabiliseră ideea de supunere, de împilare… Iată de ce trebuie să distrugem credinţa, să smulgem din minţile creştinilor legea însăşi a divinităţii, cea care stabileşte egalitatea între oameni şi pe care se reazămă libertatea, pentru a le înlocui apoi cu grijile materiale şi cu studiul nevoilor materiale ale omului”.

Capitolul V: „Ţinta de căpetenie a guvernământului nostru e slăbirea spiritului public al creştinilor prin critică; să-i facem să-şi piardă obişnuinţa de a cugeta, deoarece gândirea dă naştere împotrivirii; să obosim puterile gândului în hărţuieli oratorice…Pentru a câştiga opinia publică, trebuie să o buimăcim, răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungată atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi prin a înţelege că e cu mult mai bine să n-ai nici o părere în politică. Vor recunoaşte că acestea sunt chestiuni care nu privesc societatea, şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta e întâiul secret. Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes, constă în a înmulţi în aşa măsură greşelile poporului, apoi obiceiurile, patimile şi regulile vieţii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii să ajungă să nu se mai înţeleagă unii cu alţii”.

După ce arde credinţa şi destramă libertatea, cele două aripi care te înalţă la Adevăr, la Jertfă, la Iubire, pe mormanele distrugerii se înfige suliţa despotismului iudeu, iar prin presă se împrăştie pretutindeni zgura buimăcelii. Li se confiscă trecutul, gloria, legenda, jertfa, martiriul, sfinţenia creştinilor, iar prezentul îl promovează ca sclavie în aşa fel încât viitorul să devină robia tuturor. Apoi prin desfrâu, destrăbălare, frivolitate, corupţie, şomaj, sărăcie să-i învrăjbească pe toţi împotriva tuturor pentru a se produce criza generală şi stricăciunea şi decăderea totală.

Henry Ford înainte de a ajunge preşedinte al S.U.A., arată sistemul de luptă ocult al sioniştilor în lucrarea sa tradusă în germană la pagina123: „Întreaga metodă a Protocoalelor poate fi cuprinsă într-un singur cuvânt: dizolvare. Nimicirea a ceea ce s-a făcut până acum, crearea unei perioade de tranziţie lungă şi fără speranţă, în timpul căreia toate tendinţele cele bune să fie zădărnicite, o slăbire treptată a opiniei publice şi a încrederii generale, până când acei ce stau în afara acestui haos vor întinde mâna lor liniştită şi puternică spre a apuca frânele puterii-aceasta este întreaga metodă.” (H. Ford, „Der internationale Jude”, vol. I-II, Leipzig-1920-1921).

Directiva nr. 5

„… Problema capitală a puterii noastre este de a slăbi atenţia publică prin intermediul criticii, pentru a-i face pe oameni să piardă obiceiul de a gândi, deoarece gândirea provoacă reacţii. Să transformăm prin urmare, puterea gândirii pe terenul luptelor oratorice!…Pentru a ne asigura că opinia publică se află în mâinile noastre, trebuie să o năucim, exprimând, din diverse părţi şi pe o durată întinsă de vreme, opinii atât de opuse, încât creştinii să se piardă în labirintul lor şi să sfârşească prin a găsi de cuviinţă că cel mai bine este să nu aibă nici o opinie politică. Aceasta este o chestiune pe care societatea creştină nu trebuie să o cunoască, ci doar cel care conduce. Acesta este primul secret. Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes, constă în a multiplica toate defectele poporului, proastele obiceiuri, pasiunile şi regulile politice, în aşa manieră încât nimeni să nu poată face ordine în acest haos şi oamenii să ajungă în situaţia de a nu se mai înţelege între ei.”

Capitolul VI: „…Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom fi dat naştere în acelaşi timp unei scumpiri a obiectelor de primă necesitate, datorită (vom zice noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite”.

Toate voinţele, putinţele, averile creştinilor trebuie să fie dependente complet şi înghiţite de Monopolurile Marii Finanţe. Deposedată de puterea politică, aristocraţia creştină ajunge să fie şi dezmoştenită de averile ei funciare. Încurajat negoţul şi sprijinită intens specula se netejeşte calea luxului pentru parveniţi, iar pentru săraci se adânceşte continuu Valea plângerii, prăpastia pieirii. Sporirea salariilor este o intenţie fariseică care determină scumpirea peste măsură a alimentelor, a traiului aflat şi aşa la limita existenţială. Deci, mărirea salariilor aduce de la sine un profit dublu sau triplu în conturile celor bogaţi.

Directiva nr. 6

„… Vom susţine cererea pentru mărirea salariilor, mărire care, fără îndoială, nu va aduce nici un avantaj muncitorilor, mai ales că vom provoca în acelaşi timp creşteri de preţuri la produsele de primă necesitate,-creşteri ce se datorează-vom spune noi-exploatării neraţionale a agriculturii şi zootehniei”.

Analizând Primul Congres Mondial Evreiesc de la Basel din anul 1897, care cuprindea doar evreii sionişti şi cei reformaţi, nu şi pe cei ortodocşi, prin prisma celor 24 de directive stabilite pe criterii de referinţă, se constată că întreaga activitate a iudaismului are la bază aplicarea în totalitate a Protocoalele Înţelepţilor Sionului, din 1773, ce-şi trag seva din Talmud, atât în lumea capitalistă cât şi în cea comunistă.

Protocoalele democrate care astăzi ne bântuie încrâncenat aşezările milenare tradiţionale, sfârtecând ţara noastră creştină de la un capăt la altul sunt de fapt rudele de sânge ale celebrelor protocoale sioniste. Ţara noastră postdecembristă trăieşte astăzi din plin prigonirile şi persecuţiile Evului iudaic sionist. „Omenirea trăieşte astăzi momentul iudaic. În continuă ascensiune de la Renaştere până în zilele noastre, iudaismul îşi vede împlinită aspiraţia de dominaţie mondială. După mai bine de două mii de ani de înverşunare, evreii au ajuns să stăpânească lumea…” .(Gabriel Constantinescu, Marginalii la Talmud. Ed. Dacia-1999)

„Protocoalele Înţelepţilor Sionului” constitue un Plan real cu caracter universal, perfect elaborat, îndrăzneţ, secret, erudit, conspirativ, uzurpator, cosmopolit. Un Crez talmudic-iudeo-sionist prin care s-a fondat „Alianţa Israelită Universală”, privind finalitatea năzuinţei de a se institui hegemonia mondială a „poporului ales”, se propagă ca o Mărturisire de credinţă a marilor Iluminaţi: Marx, Anderson, Beresniak, Weishaupt, Manzzini, Pike, Herzl, Garibaldi, Cremieux, Montefiore ş.a. Cu fără de lege sau fără Dumnezeu, ori mai corect spus cu dumnezeul lor, iudeii sionişti şi reformaţi, călăuziţi secular de rabini şi Iluminaţi care, sunt mai presus de orice, chiar şi faţă de Yahweh, binefăcătorul pe care l-au creat, vasal Mesiei Israel au realizat pământean cea mai puternică structură biologică, cea mai perfectă comunitate secretă, ocultă, inchizitorială, spirituală, finaciară, politică.

Este foarte adevărat că mai mult decât Yahweh, la realizarea planului lor anticreştin şi antimonarhic a fost contribuţia ierarhilor creştini ortodocşi, a papilor, a capetelor încoronate, a castei princiare, a aristocraţiei, a conservatorilor, a republicanilor, a democraţilor, a capitaliştilor şi a comuniştilor în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură. Că astăzi Protocoalele au reuşit, se vede destul de clar, de sigur şi de tragic.

Regimul totalitar al protocoalelor (2)

„Să ne întâlnim pe căile onoarei şi fidelităţii faţă de Patria noastră”. (Contraamiral Horia Măcellariu)

Fiinţa poporului român fiinţează din fiinţa divină a Neamului dac, care are o anumită chemare, o aleasă alegere privind continuitatea puterii sale naţionalist-creştine. Nu scopul raţiunii trebuie să conducă Naţia spre tărâmul civilizaţiei, ci sensul spiritualităţii sale creştine care îi conferă demnitatea, onoarea şi autoritatea nemuririi. În comuniunea Naţiei noastre dacoromâne cu Dumnezeu, Părintele ei ceresc îi alege călăuze spirituale cu vibraţii religioase puternice, vizionare, răscolitoare prin jertfă, ce se întrupează tezaurului naţionalist-păstrător al destinului naţional în lume. „Valoarea reală a unui neam nu se măsoară prin comparaţie cu altele, ci numai în raport cu propria sa chemare, cu propriul său destin: o anumită misiune pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pe pământ”. (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Ed. Criterion Publishing, p. 32).

Dreapta credinţă, sentimentul, entuziasmul, suferinţa, dăruirea, dreapta cumpănire, stările metafizice, arderile mistice, dragostea sunt proniatoare frământărilor şi consecinţelor sângeroase provocate de vrăjmaşii străini şi lăuntrici ce nesocotesc legea Creaţiei, în cadrul căreia Naţia dacoromână trebuie să-şi împlinească destinul, îndeplinind harul ei în istorie, dar şi ca armonie în cadrul celorlalte naţiuni.

Numai o Elită ortodoxă cu o înaltă morală creştină, cu o competenţă superioară profesional, cu o instanţă a autorităţii sale jertfelnice poate redeştepta, poate înarma spiritual, poate apăra, poate aduce biruinţa conştiinţei naţionaliste a poporului românesc în lupta cu invazia iudeo-sionistă, de care ne avertiza pe la 1868, renumitul profesor universitar Desjardines: „Invazia iudeilor în ţara românească a luat proporţii aşa de mari, încât a înspăimântat populaţia acestei ţări, căci se vede invadată de o rasă bizară şi vrăjmaşe, care constitue o naţionalitate străină şi cu totul opusă intereselor ei.”(Arch. 3 p. 411, cf. Toma Petrescu în Ni se pierde Neamul-1940, Institutul de Arte Grafice „Cugetarea”, p. 8).

Capitolul VII: „…La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să-i facem pe vecini să declare război ţării care ar îndrăzni să ne stea în cale, iar dacă şi aceşti vecini s-ar gândi să se întovărăşească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe toţi printr-un război universal, al lumii întregi. Cea mai sigură cale spre izbânda în politică e secretul, tăinuirea acţiunilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se potrivească cu fapta lui. Va trebui să silim guvernele creştine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, şi care e deja aproape de ţel”.

Pregătirea îndelungată privind toate aspectele celor două puteri care trebuiesc îndepărtate, nimicite: Biserica şi Monarhia, munca minuţioasă, obsedantă chiar, voinţa fără scrupule conduce la îndeplinirea cu prisosinţă a planului lor sionist. Iudeo-sioniştii conform preceptelor rabinice sunt în mijlocul tuturor frământărilor, în mijlocul tuturor nemulţumirilor, în mijlocul tuturor revoltelor, conflictelor, crizelor, conjuraţiilor, războaielor, dar nu pentru a le aplana, pentru a rezolva divergenţele, pentru a preîntâmpina consecinţele nefaste, ci pentru a le naşte, pentru a le întreţine belicos, beligerant, pentru marile premiere dramatice din care îşi trag mari foloase. Aşa a fost cazul vecinilor asmuţiţi în contra noastră… Aşa a fost focul răscoalelor ţărăneşti de la 1907, care graţie crizei apărute în final de care s-a profitat pe mai multe planuri: economic şi politic prin acutizarea relaţiilor populaţie rurală-dinastie regală, sau poate chiar o invazie, două…, a fost pusă la cale şi întreţinută de arendaşii alogeni-urâtorii de ţărani.

Revoluţia (răscoala) este întotdeauna un mijloc sigur, rapid şi prosper pentru afacerile iudeilor. „…Numai ei (iudeii) au putut să recurgă la instigatori socialisto-anarhişti din ţară şi chiar din străinătate (Bulgaria, Austro-Ungaria, Rusia),-care, după cum o recunoasc ei singuri (Bernard Lazare, Les Juifs en Roumanie), sunt în solda lui Israel. Numai ei nutreau o ură neîmpăcată cu proprietarii rurali. Numai ei ar fi dorit să vadă venind aici armata austriacă, care ar fi impus desigur suveranitatea lui Iuda.” (Dr. Nicolae C. Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed. Babel/ Vicovia, Bacău-2010, p. 105).

Directiva nr. 7

„… Trebuie să fim oricând pregătiţi să declarăm război, prin intermediul vecinilor săi, oricărei ţări care ar îndrăzni să ni se opună sau să ne ţină piept. Şi dacă aceşti vecini vor ajunge la o înţelegere cu ţara care e împotriva noastră va trebui să îi distrugem pe toţi printr-un război mondial. Cea mai bună cale de succes în chestiunile politice este secretul absolut. Cuvântul diplomatului nu trebuie să coincidă cu acţiunile sale. Avem datoria de a obliga guvernele creştine să acţioneze în concordanţă cu planul nostru, pe care l-am expus pe larg până acum şi care se apropie de împlinire.”

Capitolul VIII: „Trebuie să ne însuşim toate armele pe care le-ar putea întrebuinţa duşmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilităţile şi fineţile limbii juridice o îndreptăţire pantru cazul când vom fi siliţi să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăzneţe şi nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt nişte maxime morale foarte înalte, având totodată şi o înfăţişare legală”. Preocuparea de căpetenie a iudeilor a fost să-şi asigure permanent suveranitatea asupra ştiinţelor socio-economice pentru a benefecia întotdeauna de cele mai subtile interpretări. Visul lor s-a realizat când şi-au impus dominaţia asupra celebrei şcoli din Paris: „Ecole des Hautes Etudes sociales”, care nu e franceză, ci din Franţa.

Şcoala iudaică, deci a pregătit pe mai toţi marii conducători europeni şi din lume. Este destul de uşor de înţeles, la cine se află cheia care deţine misterul conducerii, fapt care iar l-a revoltat pe Henry Ford (rectific după observaţia prietenului meu Dumitru Ionescu-Bucureşti, din primul articol, : n-a ajuns preşedintele S.U.A., fiindcă n-a vrut), afirmând răspicat: „Când studiem o adunare care hotărăşte asupra destinelor omenirii, precum aceea a conferinţei de pace, când urmărim oamenii care stau în cel mai înal grad sub influenţa evreiască, şi mai ales le cercetăm trecutul lor, atunci aproape fără nici o greutate putem fixa momentul, în care ei au căzut în situaţia fatală, el le-a adus unele foloase de moment, dar i-a făcut în mod inexorabil sclavi ai unei puteri care evită lumina publicităţii. Spectacolul uimitor de a vedea bărbaţi de stat anglo-saxoni împresuraţi şi consiliaţi permanent de către prinţii rasei semite, se explică prin cunoaşterea petelor negre ale acelor oameni şi prin vorbele din Protocoale: „Noi vom face să se aleagă Preşedinţi al căror trecut conţine vreo afacere ascunsă şi întunecoasă”. (H. Ford, „Der internationale Jude”, vol. I-II, Leipzig-1920-1921, p. 179). Astăzi se vede mai clar, mai cert, mai lămurit ca niciodată în orice împrejurare, influenţa covârşitoare a sionismului răsfrântă dramatic asupra creştinismului. Paradoxal şi destul de grav este faptul că deşi se descoperă totuşi adevărul, pentru cei mai mulţi, minţile le rămân înceţoşate graţie beznei propagate tot de influenţa „protectoare” a celor iniţiaţi care veghează permanent la împlinirea scopului lor.

Directiva nr. 8

„Suntem obligaţi să stabilim legături de prietenie cu toate organizaţiile pe care adversarii noştri le-ar putea folosi împotriva noastră. Trebuie să găsim prin intermediul subtilităţii cuvântului juridic, o justificare pentru a servi la camuflarea acţiunilor noastre, care e posibil să pară foarte insolente şi nejustificate, dar pe noi ne interesează să enunţăm aceste acţiuni prin intermediul cuvintelor pentru a da impresia că acţiunile sunt de o înaltă conduită morală, având în acelaşi timp şi un caracter legal.”

Capitolul IX: „…Guvernământul nostru Suprem constă în condiţii extra-legale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic şi energic: dictatură”. Inchiziţia dictaturii celor „aleşi”, stabileşte că liderii lor religioşi care păstoresc turma „aleasă” în sânul comunităţilor, nu au un plan cu acelaşi numitor comun pentru toate popoarele, ci diferit: conform naturii, culturii, tradiţiei, eroismului neamului respectiv. Sub suzeranitatea lui Iuda (mondialismul sionist), deviza sub care au căzut în capcană creştinii şi sub care s-au comis atâtea robii, discriminări şi xenofobii: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, îşi schimbă tâlcul. Respectivii învinşi, sclavi, vor primi doar câte o firimitură ca la împărtăşanie din cele trei noţiuni, din mâna pontifilor puterii ecumenice globale. Mâna aceasta suverană care risipeşte aurul strâns tot de la aceşti condamnaţi, ridică pătimaşii, viciaţii, ambiţioşii, pofticioşii, răzbunătorii.

Pentru fiecare popor, mâna aceasta uscată ce se întinde peste pământ deţine câte un „As” cu chipul liderului valet, al cărui rol este de a diviza ţara în partide, organizaţii, federaţii, de a spulbera economia, de a renega naţionalismul, de a abjura credinţa. În mâna stângă, cea chircită de avariţie, pontifii iluminaţi ţin frâiele presei cu cele două feţe: lauda sau denigrarea. Presa calomnioasă construieşte un zid înalt în jurul persoanei „non grata” pentru ca chiorii şi orbii să nu poată vedea niciodată. Dacă lângă aur, viclenie, cămătărie, conspiraţie, presă se mai adaugă sectele, prostituţia şi terorismul, asediatorii iudaismului sionist au de fapt în lume cea mai puternică şi cea mai de temut armată a tuturor timpurilor.

Directiva nr. 9

„Conducerea noastră superioară îşi desfăşoară activitatea în condiţii supralegale, care pot fi calificate cu un cuvânt foarte puternic, adică: dictatură”.

Capitolul X: „…Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia, care, după cum o ştiţi bine, nu e altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii, de deosebiri de vederi şi de frământări sterpe ale partidelor; într-un cuvânt, e şcoala a tot ceea ce face ca un Stat să-şi piardă individualitatea şi personalitatea”.

În politică, mai corect spus în tabăra politicianistă, forţa lucrurilor o dă vulgul, proletariatul debusolat şi credul în toate.Votul lor obştesc mai are şi caracterul de orbesc, venit prin cataracta liberalistă şi glaucomul comunist. „Cutezătorii” roş-portocalii au dres şi dreg atât de bine cu condimente „democrato-oculte” Constituţia, încât să se menţină timp îndelungat neînţelegerile, ura şi conflictele între partide. Epoca francmasonică a creat aşadar Era republicană, astfel că toţi Fii Republicii, preşedinţii sunt progeniturile Iluminaţilor. Preşedinţii oricât de puternici par la prima vedere, ei sunt de fapt bufonii de lux ai Iniţiaţilor, care vor acorda legile ţării în fără de legi, conform voinţei regilor aurului lumii. Legile dacă sunt potrivnice, preşedintele le va anula. Dacă sunt puţine le va înmulţi. Dacă sunt drepte le va strâmba. Dacă sunt clare, le va întuneca. Dacă sunt fireşti le va face provizorii. Dacă sunt justiţiare pentru toţi atunci se va schimba Constituţia. După ce se incinerează Tradiţia creştină, naţionalismul dacoromân urmează avalanşa zăpăcelilor şi uraganul desprinderii de firesc prin răsturnarea şi profanarea a tot ce este românesc, divin şi veşnic.

Celor pistruiaţi, perciunaţi, cu ochi mulţi peste tot, înroşiţi, sfedelitori, cu urechi pleoştite surprinzând orice şoaptă, rugă, îndemn, elan, zel, cu mâinile răsfirate peste Planeta aceasta nu chiar atât de albastră, însă foarte mult râvnită, le e mult mai la îndemână republicele decât monarhiile, deşi sângele „albastru” cancerigen i-ar avantaja, cum de fapt i-a şi sprijinit în lupta lor pentru distrugerea monarhiilor creştine punându-le ca heraldică cununile de spini,dar nu pentru merit, ci în batjocură. De ochii lumii se mai păstrează câte un cărbune monarhic care deabia acoperă degetele de la o mână. Mai pâlpâie câte o dinastie atât de fidelă şi de slugarnică. Vigilentul Henry Ford este din nou pe baricadă, dând alarma: „Iudaismul va mai tolera monarhi, câtă vreme îi va întrebuinţa. Probabil cel din urmă tron pe care îl va evacua, va fi tronul englez; căci, dacă pe de o parte conştiinţa britanică se simte onorată de a fi patronul iudaismului şi a se împărtăşi de binefacerile acestei protecţii-, pe de altă parte, după concepţia evreiască, este un fapt prielnic de a se întrebuinţa această putere mondială la atingerea scopurilor evreieşti. O mână spală pe alta; dar această tovărăşie va dura atâta vreme, până ce Iuda va fi gata să dea Britania peste cap, ceea ce aproape poate să facă în fiecare moment. Sunt destule semne că se află înaintea executării acestei misiuni.” (op. cit., p. 158)

Ca totul să se desfăşoare planului lor înţelept de diabolic trebuie să o recunoaştem, drepturile constituţionale vor fi substituite doar cu îndatoriri, aşa cum garantează guvernarea lor autocrată. Cei care îi ajută cel mai mult în acest plan mefistofelic sunt neoliberalii zeloşi, care sunt la fel de capabili ca şi verii lor primari neocomuniştii, precum şi culmea ironiei: preoţii, ierarhii şi turma lor bezmetică de credincioşi.

Directiva nr. 10

„… Din liberalism s-au născut statele constituţionale care au înlocuit pentru creştini, monarhia salvatoare, iar Constituţia, cum prea bine se cunoaşte, nu este altceva decât o şcoală a disensiunilor, a urii, a discuţiilor şi polemicilor de partid. Într-un cuvânt, Constituţia este şcoala a tot ce determină un stat să-şi piardă integritatea şi personalitatea”.

Sf. Gheorghe

Mărgăritarele şi mireasma harului lor sacru a verdelui April

01.04.1881, Octavian Goga, mare poet creştin şi om politic naţionalist; 01.04.1887, Ion Negulescu, general, deţinut politic, erou-martir; 02.04.1922, Roman Braga, Arhimandrit, scriitor; 04.04.1909, Horia Cosmovici, avocat, deţinut polititc-religios; 04.04.1922, Corneliu Deneşan, pictor/ sculptor, deţinut politic-religios, poet al Crucii; 05.04.1884, Ion Constantin Inculeţ, om politic şi de stat; 05.04.1945, Georgeta Scurtu-profesor-istorie; 06.04.1911, Constantin Burduja, preot, deţinut politic-religios; 06.04.1941, Gheorghe Zamfir, compozitor, cel mai virtuos naist al lumii; 07.04.1931, Amza Pellea, unul dintre cei mai mari actori de film şi de teatru; 09.04.1949, martiriul Ecaterinei (Titi,n.1924) Gâţă-Fecioara Crucii, ucenica Părintelui Arsenie Boca, ctitoră a Mănăstirii Vladimireşti-Galaţi; 10.04.1912, Cleopa Constantin Ilie, Arhimandrit, marele monah-scriitor; 11.04.1911, Emil Popa, deţinut politic-religios, avocat; 12.04.1912, Iustina Constantinescu, presbiteră, profesor, eroină anticomunistă a Grupului Nucşoara-Argeş, deţinut politic-religios; 13.04.1886, Nicolae Tonitza, pictor, grafician; 14.04.1914, Dr. Faust Brădescu, deţinut politic-religios, scriitor-filosof; 14.04.1924, Alexandru Virgil Ioanid, deţinut politic-religios; 15.04.1905, Vică Georgescu, avocat, deţinut politic-religios; 17.04.1907, Nicolae Dabija-maior, erou de război, martir al Crucii; 17.04.1922, Valentina Gafencu-Elefteriu, deportat politic-religios; 18.04.1894, Pamfil Şeicaru, erou de război, ctitorul mănăstirii de maici Sfânta Ana, Orşova-Mehedinţi, scriitor, cel mai mare gazetar al secolului XX; 20.04.1882, Nicolae Ciupercă, general, deţinut politic, erou-martir; 21.04.1922, Deliu Iulian Bălan, deţinut politic-religios, poet al Crucii; 21.04.1936, Ioana Maria Cantacuzino, prinţesă, elevă luptătoare anticomunistă, deţinut politic-religios; 22.04.1850, Veronica Micle, poetă, publicistă, traducătoare, Zâna Luceafărului Mihail Eminescu; 23.04.1912, Ana Hristu/ Monahia Nicodima Vasilache, profesor, deţinut politic-religios; 24.04.1953, martiriul lui Gheorghe Brătianu, prinţ, om politic, istoric; 24.04.1954, Gheorghe Constantin Nistoroiu, profesor-teolog, naţionalist-ortodox, slujitor al Cuvântului şi-al Adevărului; 26.04.1909, Ilie Imbrescu, preot, dr. în teologie, scriitor-mărturisitor, deţinut politic-religios, erou-martir; 26.04.1919, Emilian Ezechil, inginer-ofiţer, erou de război, scriitor; 28.04.1894, Horia Măcellariu, Contraamiral, deţinut politic-naţionalist; 28.04. 1941, Gheorghe Jipa Rotaru, prof. univ. dr. Comandor, scriitor-fondatorul Şcolii de Vară, Maia Catargi-Ialomiţa; 29.04.1921, Aurel State, profesor, ofiţer, erou-martir, scriitor-mărturisitor.

Tuturor Mlădiţelor lui April şi purtătorilor numelui sfânt al Marelui Mucenic Gheorghe, lumină, căldură, har, dragoste şi biruinţă!

No 6

Traian Romanescu – bibliografie selectivă:

– dr. Luis Bielski, Sionism şi Comunism;
– rabinul Tzvi-Hirsh-Kalischer, Derishat Tziyon;
– Graetz, History of the Jews-Istoria evreilor;
– Sallustre, Originile secrete ale bolşevismului;
– Moise Hess, Roma şi Ierusalimul;
– Theodor Herzl, Statul Evreu;
– Maurice Pinay, Caracatiţa sugrumă popoarele creştine;
– Cecil Roth, Historia de los Marranos-Istoria falşilor convertiţi. Ed. Israel Buenos Aires-1946;
– Abram Leon Sachar, History of the Jews-Istoria evreilor, Ediciones Ercilla, Santiago de Chile-1945;
– Arhiepiscopul de Port Louis, Mons. Leon Meurin, Filosofia de la Masoneria. Edit. Nos Madrid-1957;
– J. Amador de los Rios, Cronica;
– Barnaldez, Istoria Regilor Catolici;
– Juan de Anchias, Cartea verde de Aragon;
– Cardinalul Mendoza y Bobadilla, Pete ale nobilimii spaniole-secolul XVI;
– Rufus Learsi, Historia del pueblo judio-Israel. O istorie a poporului evreu. Ed. Israel Buenos Aires;
– Joseph Kastein, History of the Jews-Istoria evreilor, New York-1936;
– Enciclopedia Judaica Castellana.

Ioan Moţa, bibliografie selectivă:

– Roger Lambelin, Le regne d’Israel chez les Anglo-Saxons, ed. Bernard Grasset, Paris-1921, Neue
Freie Presse, 25 decembrie 1919;
– Verax, La Roumanie et les Juifs;
– Maurice Muret, L’Esprit Juif, Paris-1901;
– Isak Blumchen, Le droit de la race superieure, Cracovie-1914;
– Theodor Herzl, Yionische Schriften;
– H. Ford, Der Internationale Jude, trad. germană, Leipzig-1920;
– Werner Sombart, Die Zukunft der Juden, Leipzig-1912;
– Werner Sombart Sozialismus und Soziale Bewergung, Jena-1920;
– Emile Cazanove, La Revolution Antijuive de demain -1904;
– Theo-Doedalus, L’Angleterre juive-Israel chez John Bull-1913:
– Alexandru Iarca, Destinul şi istoria evreiască, Buzău-1922;
– B.P. Haşdeu, Talmudul, ca profesiune de credinţă a poporului israelit-1866;
– Ludendorff, Kriegfuhrung und Politik – 1922;
– A.C. Cuza, Evreii în război, Bucureşti -1923;
– Nicolae Iorga, Istoria Evreilor în ţările române, comunicare la Academie-1913;
– Paul Rosen, L’Ennemie Sociale, Histoire documentee des faits et gestes de la –
Franc-Masonnerie, de la 1717 a 1890, Paris-1890;
– Urbain Gohier, La Terreur juive, Paris, 1909;
– Em. D.B. Vasiliu, Situaţia demografică a României, Cluj-1923;
– Dr. Nicolae Paulescu, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria. Ed.
Babel/ Vicovia, Bacău-2010.

Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Distribuie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *